Potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), cel aferent lunii iulie 2021, cea mai mare parte a producției de energie electrică din țară provinde din apă (32,38%). Cărbunele se regăsește pe locul 2 (20,79%), iar nuclearul – pe locul 3 (18,73%), urmat, îndeaproape, de gazul natural (17,42%). Restul energiei produse în România provine din centralele eoliene (8,03%), solare (2,38%), biomasă (0,26%) și păcură (0,1%). Astfel, cărbunele revine pe locul doi în producția de energie, după ce, în luna iunie, ajunsese pe locul 3. Pe de altă parte, cel mai probabil pentru a se produce energie electrică, din depozitele de înmagazinare au fost extrase cu peste 250.000% mai multe gaze decât în iulie 2020!
În ceea ce privește cotele de piață, cel mai mare producător este Hidroelectrica (35,64% cotă de piață), urmat de Nuclearelectrica (17,52%), Complexul Energetic Oltenia (15,51%), OMV Petrom (8,9%) și Elcen (3,75%).
Potrivit ANRE, în luna iulie, contractele încheiate pe piețele centralizate bilaterale au avut un preț mediu de circa 280 lei/MWh, în timp ce pe piețele spot (Piața pentru Ziua Următoare – PZU și Piața Intrazilnică – PI) prețurile au depășit 470 lei/MWh.
Piața de echilibrare a reprezentat 4,5% din consum, iar prețurile mediu au fost de 711,13 lei/MWh pentru deficit și 587,47 lei/MWh pentru excedent.
Importul de energie electrică s-a cifrat, în luna iulie 2021, la 685.000 MWh, reprezentând 14,4% din consumul intern. Prețul mediu de import a fost de aproape 470 lei/MWh. Exportul de electricitate a fost de 458.000 MWh (9,6% din consum), la prețul mediu de 422,15 lei/MWh.
În luna iulie 2021, pe piaţa de energie electrică au activat 98 operatori economici a căror activitate principală o constituie furnizarea de energie electrică. Dintre aceştia, 35 sunt furnizori care îşi desfăşoară activitatea doar pe piața angro (o parte dintre aceştia fiind deţinători de licenţă pentru activitatea traderului de energie electrică sau persoane juridice străine cu drept de participare la piața de energie electrică din România) şi 63 sunt furnizori care au activitate şi pe piața cu amănuntul (inclusiv furnizorii de ultimă instanţă care activează atât pe segmentul de serviciu universal și cel de ultimă instanță, cât şi pe segmentul concurenţial).
Potrivit cotelor de piață pentru clienții finali, cel mai mare furnizor din țară este Electrica Furnizare (18,16%), urmată de Enel (17,53%), E.On (8,79%), Getica (8,6%), CEZ (7,75%) și Tinmar (6,73%).
Pe piața concurențială, Grupul Enel este cel mai mare furnizor (cu o cotă de piață de 17,51%), urmat de Electrica (11,59%), Getica (10,13%), Tinmar (7,89%), E.On (7,58%) și CEZ (7,08%).
Extracția gazelor din depozitele de înmagazinare a crescut în iulie 2021 cu peste 250.000%!
În ceea ce privește gazele naturale, ultimul raport al ANRE, aferent tot lunii iulie 2021, precizează că producţia internă care a fost livrată spre consum a fost de 3.274.650,911 MWh şi a reprezentat 59,29% din totalul surselor consumate. Aceasta cuprinde, pe lângă producția internă a lunii curente, şi extracția de gaze naturale din producția internă din depozitele de înmagazinare subterană. Importul livrat spre consum în luna iulie 2021 a fost de 2.248.769,584 MWh şi a reprezentat 40,71% din totalul surselor consumate. În calculul cantităţilor livrate spre consum au fost luate în considerare şi schimburile efectuate între surse, respectiv între surse curente (producţie internă/import) şi cele aflate în depozitele de înmagazinare subterană (import/producţie internă). Aceste cantități conduc la sursele consumate de 5.523.420,495 MWh. Producţia internă care a intrat în consum a fost realizată, în principal, de primii doi producători (Romgaz şi OMV Petrom), care acoperă, împreună, 93,08% din producţia națională. Pe întreg anul, Romgaz a asigurat 53,73%, iar Petrom – 41,93% din producția internă.
Cel mai mare importator de gaze a fost Imex Oil (92,23%), următorul clasat, WIEE, având o cotă de doar 1,7%.
Imex Oil, firmă înregistrată în Cipru, cu acționariat necunoscut, este reprezentată de către Vitalie Lisagor, originar din Republica Moldova, care este și șeful Conef, furnizorul și traderul de gaze din grupul Vimetco al magnatului rus Vitali Machitski, care controlează Alro Slatina. În trecut, Imex Oil apărea drept afiliată a grupului Vimetco, prin intermediul Conef. WIEE este deținută 100% de grupul rus Gazprom și era, la un moment dat, principalul intermediar pentru importul de gaze rusești în România.
Potrivit ANRE, prețul mediu de import a fost, în iulie 2021, de 169 dolari/1000 mc sau 65,77 lei/MWh. Raportul precizează și că, în luna iulie, producția internă de gaze naturale a fost de aproape 7,6 TWh, cu 9,8% mai mare față de producția din iulie 2020. Importul a juns la 3,8 TWh, cu 142,63% mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020. Cantitatea de gaze înmagazinată a crescut cu 137,71%, până la 4,4 TWh, cea din producția internă crescând cu 134,13% (până la aproape 4 TWh), iar cea din import cu 177,52% (până la 0,4 TWh). Cel mai mult a crescut extracția gazelor din depozitele de înmagazinare: cu 253.284,70%! Adevărat, cantitatea extrasă este de numai 0,02 TWh (20.083 MWh). Cel mai probabil, gazele au fost extrase din depozite pentru a se produce energie electrică.
Consumul de gaze naturale la clienții finali a fost, în iulie 2021, de 5,25 TWh. Pe piețele angro de gaze s-a tranzacționat o cantitate de aproape 6,5 TWh, la un preț mediu de 98,36 lei/MWh. Pe piețele spot (intrazilnică și pentru ziua următoare) prețurile medii au fost între 153 și 156 lei/MWh.
Pe piața cu amănuntul, cel mai mare furnizor este Petrom (33,48%), urmat de Engie (18,18%), Romgaz (12,35%) și Imex Oil (9,46%).


