Nu toate legile sunt drepte! Dar contribuabilii au o pretenție: măcar să nu fie proaste! Adică măcar să nu încurce economia! Din păcate, asistăm, din ce în ce mai des, la legi care nu fac decât să încurce bunul mers al economiei! Un exemplu în acest sens îl reprezintă taxele pe care un producător de energie electrică, în special în hidrocentrale, trebuie să le plătească pentru apa utilizată. Sigur, bugetul statului are nevoie de bani, mai ales acum, în această perioadă pandemică. Și o soluție o reprezintă ”mutarea” efortului financiar dinspre buget direct către contribuabili. Cam cum se întâmplă la Administrația Națională Apele Române (ANAR), instituția care se ocupă de digurile de apărare împotriva inundațiilor, de baraje etc. Cel mai probabil, ca să nu mai fie nevoit bugetul statului să aloce fonduri pentru astfel de lucrări, companiile care utilizează apa trebuie să plătească ANAR anumite taxe. Una dintre ele se referă la apa uzinată, adică la apa utilizată ca să se producă energie electrică, stabilită acum la 33 lei/MWh. La prima vedere, pentru marile hidrocentrale nu pare să fie un efort financiar prea mare: la costurile de producție pe care le au și la prețul actual de vânzare al curentului electric, pare că au de unde să plătească. De asemenea, și cei care produc în microhidrocentrale (MHC) pare că au de unde să plătească, măcar pentru că primesc certificate verzi. Din păcate, nu este singura taxă pe care o au de plătit către ANAR și nici aceasta nu este, nici pe departe, așa mică! În plus, aceste taxe, instituite destul de anapoda, impulsionează investițiile în zone ce ar trebui protejate și, practic, le defavorizează pe cele în zonele propice.
Prin Legea 122 din 10 iulie 2020, care modifică Legea apelor 107/1996, s-a introdus o prevedere absolut aberantă: dacă nu-ți montezi ”apometru” la hidrocentrală, verificat de BRML, plătești taxa pentru debitul maxim. Astfel de ”apometre” nu există! Așa că nici BRML nu prea are ce verifica! Dar pe oamenii politici din România nu i-a interesat! Au dat legea pur și simplu! Iar taxa este de circa 1,17 lei/1000 mc! De remarcat, dacă nu ai astfel de echipamente de măsurare, legea prevede că se plătește taxa la debit maxim, chit că acest debit maxim poate fi atins doar în caz de viitură! Și Doamne-ferește! Să existe viituri tot timpul anului! Astfel, se plătește o taxă pentru ceva ce nu există!
Și nici măcar nu este singura taxă! Hidrocentralele mai trebuie să plătească și chirie pentru utilizarea albiei minore – circa 27,31 lei/metru pătrat/lună și taxa pentru potențialul asigurat în scop hidroenergetic (cost cădere apă), de 238,88 lei X metri cădere/lună. În cazul unei microhidrocentrale, suprafața chiriei albiei minore supusă taxării este cuprinsă între 60 și 200 de metri pătrați.
Cea mai ”neprietenoasă” pare să fie taxa pe apa uzinată. La producerea de energie din apă contează fie volumul de apă (debitul), fie căderea de apă (diferența de nivel). De exemplu, dacă este vorba de o cădere mai mare, se poate obține un megawatt și din 50 sau 100 de litri de apă. Pe de altă parte, în zonele mai joase, cu o cădere mai mică, este nevoie de mai multă apă pentru a produce aceeași cantitate de energie, ceea ce face ca suma plătită în contul acestei taxe să crească. În aceste condiții, pentru a plăti taxe cât mai mici (ceea ce este firesc oriunde în lume!) și pentru a fi rentabili, mulți investitori au ales să construiască microhidrocentrale în munte, chiar și în arii protejate, unde sunt căderi de apă foarte importante. Dar, construcția acestor MHC-uri a avut un impact negativ semnificativ asupra mediului înconjurător! De altfel, Comisia Europeană a deschis procedură de infringement împotriva României tocmai din această cauză! Uite-așa, o taxă prost concepută poate face mai mult rău decât bine!
Pe de altă parte, nici plata chiriei pentru albia minoră (introdusă prin Ordinul ministrului Mediului nr. 980/2011) nu este tocmai legală. Potrivit legii 123/2012 a energiei și gazelor naturale, ”exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora”. Cum ar trebui să fie gratuită utilizarea albiei râurilor, practic, taxa pentru utilizarea albiei minore este perfect ilegală! Mai ales că un ordin de ministru nu poate să fie mai puternic decât o lege!
Un megawatt produs în MHC poate depăși la aproape 700 lei
Un exemplu practic, real, în acest sens este cel al unei microhidrocentrale, cu o capacitate instalată de 4 MW, având o cădere de 4 metri, iar suprafața închiriată de la Apele Române este de 227,80 mp. În luna ianuarie 2021, această MHC a produs 51 MWh.
Astfel, microhidrocentrala a plătit 955,52 lei pentru căderea apei, 6.221,22 lei chiria pentru albia minoră și 27.634,93 lei pentru apa turbinată (pentru că s-a luat în calcul debitul maxim, deși acesta n-a fost atins!). În consecință, doar către Apele Române, microhidrocentrala a trebuit să plătească 682,58 lei/MWh! Și aceasta în condițiile în care, potrivit OPCOM, prețul mediu pe piața spot (PZU – Piața pentru Ziua Următoare) a fost, anul trecut, de 190,92 lei/MWh! Evident că, în aceste condiții, niciun producător nu poate supraviețui!
De remarcat, pe lângă taxele către Apele Române, mai sunt costurile de producție, amortizări, alte taxe către stat etc., ceea ce fac, în final, ca prețul unui megawatt produs în MHC să depășească 700 lei!
O taxă ”din burtă”
Ca răspuns la aceste probleme ridicate de legislație, parlamentarii au venit cu o modificare a legii, astfel încât să nu mai fie necesară montarea de echipamente de măsurare. Plata pentru apa turbinată ar urma să se calculeze în funcție de producția de electricitate. Taxa a fost fixată la 33 lei/MWh.
Dar, taxa pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie, susţin reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), care cer parlamentarilor ”să nu îngroape” producătorii de energie în microhidrocentrale (MHC).
Potrivit unui comunicat al PATRES, cuantumul şi mecanismul de calcul al taxei pentru apa turbinată „trebuie să ţină cont de caracteristicile tehnice ale centralelor, nu de Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Administraţiei Apele Române”.
În opinia reprezentanţilor organizaţiei, Camera Deputaţilor trebuie să retransmită Raportul privind modificarea mecanismului de calcul şi a cuantumului privind taxa pentru apă turbinată spre reanalizare în Comisia pentru agricultură, iar la dezbateri să participe reprezentanţi ai producătorilor, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.
„Pe lângă demersul la Camera Deputaţilor, PATRES va solicita iniţiatorilor amendamentelor să prezinte fundamentele economice prin care s-a stabilit acest cuantum al taxei pe apă şi, de asemenea, vom transmite o analiză a impactului amendamentelor propuse asupra industriei noastre, cu efecte pe termen mediu şi lung”, se mai spune în comunicat.
Reprezentanții asociației „constată cu îngrijorare şi profundă dezamăgire că autorităţile nu se implică să soluţioneze problema taxării producătorilor de energie hidro”.
„Situaţia este deosebit de gravă pentru aceşti investitori, care riscă să intre în faliment, începând din acest an, din cauza taxelor percepute de Administraţia Apele Române. Producătorii de energie prin micro-hidro, care au investit în Sistemul Energetic Naţional aproximativ 1,2 milliarde de euro, consideră inacceptabilă taxa fixă stabilită pe apă de 33 lei/MWh, aprobată deja în Comisia pentru agricultură. PATRES face, pe această cale, un apel la parlamentari să trateze cu maximă seriozitate şi responsabilitate acest subiect. Solicităm în mod expres Camerei Deputaţilor să nu aprobe nivelul propus al taxei pe apă de 33 lei/MWh şi să retransmită Raportul privind modificarea mecanismului de calcul şi a cuantumului privind taxa pentru apă turbinată spre reanalizare în Comisia pentru Agricultură”, se mai arată în comunicat.
Organizaţia PATRES nu poate să fie de acord cu modificările propuse la OUG 225/2020, fără niciun fundament economic, doar pentru bunăstarea Administraţiei Naţionale Apele Române, cuantumul propus pentru taxa pe apă reprezentând 17% din preţul energiei (conform rapoartelor OPCOM privind prețul energiei).
„Atragem atenţia că, mai mult, în cazul micilor producători hidro, la costurile cu taxa cu apa turbinată se adăugă alte taxe percepute de Administraţia Apelor Române, precum chiria privind albia minoră, căderea asigurată. În final, toate aceste taxe reprezintă 35-40% din cifra de afaceri a unui producător”, se mai arată în comunicat.
Totodată, reprezentanţii organizaţiei consideră că este „imperios necesar” ca la dezbaterile Comisiei de specialitate să participe reprezentanţi ai actorilor din piaţă, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.
„În continuare, insistăm la factorii de decizie să ia în considerare recomandările Consiliului Concurenţei în cadrul investigaţiei sectoriale efectuate”, susţin reprezentanţii PATRES.
Propuneri PATRES
În cazul micro-hidrocentralelor s-a propus, ca alternativă la sistemul actual, achitarea unei taxe anuale reprezentând 2% din venituri, taxă ce poate acoperi utilizarea apei şi celelalte servicii (chiria albiei minore etc.). Totodată, în cazul centralelor hidro de peste 4 MW, s-a propus un cuantum fix per MWh produs.
PATRES menţionează că în raportul privind investigaţia sectorială referitoare la gestionarea resurselor de apă de suprafaţă şi efectele produse asupra pieţelor situate în aval (energie electric şi irigaţii), Consiliul Concurenţei a comunicat că această contribuţie – taxa pe apă – este neconcurenţială, că nu ţine cont de caracteristici tehnice ale centralelor electrice, recomandând o contribuţie de 2% din cifra de afaceri a producătorilor din energie micro-hidro.
„Nu se cunosc considerentele în baza cărora s-a stabilit cuantumul de 33 lei per MWh produs. De ce nu 35 lei/MWh sau 10 lei/MWh?! Solicităm să se facă publică fundamentarea economică care a condus la acest cuantum. În doilea rând, iniţiatorii amendamentelor nu au luat în considerare legislaţia secundară privind chiria pentru albie minoră şi costul cu căderea asigurată, costuri care conduc la o dublare a cheltuielilor de operare şi care creează discriminare între producători, având în vedere că nu sunt imputate tuturor. În al treilea rând, trebuie să ne uităm ce se întâmplă şi în cele opt ţări din Europa unde se taxează apa: taxarea este diferenţiată între microhidrocentrale şi hidrocentrale, toate studiile care se referă la analiza privind costurile investiţionale, LCOE etc. le percep ca pe două tehnologii diferite. Şi, nu în ultimul rând, sunt mâhnit şi dezamăgit să constat că unul dintre iniţiatorii amendamentelor este actualul ministru al Energiei. Ne aşteptam ca domnia sa să se consulte cu toţi producătorii, să-i sprijine pe aceştia şi, mai mult, să ne prezinte argumentele care au condus la stabilirea mecanismului şi a cuantumului propus”, a afirmat Viorel Lefter, preşedinte PATRES.
La rândul său, Dan Prodan, vicepreşedinte PATRES, susţine că un alt aspect important îl reprezintă recomandările din cadrul Green Deal, prin care se încurajează dezvoltarea de noi producţii din surse regenerabile, în mod explicit a acelor în microhidrocentrale
„Un potenţial real este reprezentat de noile capacităţi amplasate pe cursurile mijlocii si inferioare ale râurilor din afara zonelor montane, cu respectarea directivelor europene, România având încă o sursă extraordinară ce poate fi exploatată prin capacităţi de producţie cu putere instalată de sub 4 MW, ajungând la un total de 500 MW potenţial instalat. Costul apei este foarte important în demararea acestor proiecte”, susţine Dan Prodan.
PATRES mai precizează că „producătorii de energie prin MHC nu urmăresc să se sustragă de la plata privind utilizarea resurselor din România”, dar în acelaşi timp doresc ca modalitatea de calcul pentru acestea să fie una „echitabilă din punct de vedere economic pentru ambele părţi, fără a se ţine cont de bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale Apele Române, buget care creşte an de an, în timp ce investiţiile scad.”
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România are în componenţă 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW, ce reprezintă investiţii în sectorul energetic din România de circa 2,7 miliarde de euro.
