Ministerul Mediului bagă aproape 178 milioane de lei în „Cadastrul apelor”, ca suport pentru luarea deciziilor în gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice. Proiectul se derulează în cadrul PNRR și vizează cadastrarea a 70% din lungimea cursurilor de apă. De fapt, vor fi măsurate albiile minore, acolo pe unde trece apa, nu și albiile care sunt acoperite de ape în caz de inundații. În prezent, la nivel național, au fost întocmite hărțile de hazard și de risc care arată ce se inundă în caz de apă mare și care sunt obiectivele socio-economice ce ar fi afectate în caz de inundații.
Ministerul Mediului a supus dezbaterii publice Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului „Realizarea cadastrului apelor”.
„Într-un raport al Băncii Mondiale din 2018 privind Diagnosticul de țară, se menționează că România este una dintre țările cele mai predispuse la inundații din Europa, cu pagube semnificative produse de inundaţii, care au loc de mai multe ori pe deceniu”, se arată în document. Potrivit acestuia, peste un milion de hectare (ha) de teren sunt expuse inundațiilor, aproape un milion de români trăiesc în zone cu risc mare de inundații și peste 900 de comunități din țara sunt situate în zone cu risc ridicat de inundații. Inundațiile aduc, în medie, un prejudiciu de 140 de milioane de euro anual pentru economie.
În plus, într-un „Raport Diagnostic privind Apele din România”, Banca Mondială preconizează că schimbările climatice vor avea un impact major asupra resurselor de apă şi asupra managementului acestora în România.
Autoritățile de mediu consideră că este nevoie să se asigure culegerea și prelucrarea rapidă a datelor exacte, precise și accesibile în special în situații de risc. Iar proiecte cu finanțare comunitară, dar și investiții propriii, nu se pot realiza în lipsa întabulării albiilor minore ale cursurilor de apă. De aceea, în cadrul acestui proiect, se preconizează utilizarea tehnicilor digitale pentru delimitarea rapidă a albiilor minore pentru circa 70% din lungimea cursurilor de apă. Informațiile satelitare ce urmează să fie folosite vor avea rezoluții de 1 metru.
„În cadrul proiectului se va asigura crearea unor instrumente, care pe baza colectării sistematice a datelor satelitare cu caracter gratuit sau cu costuri minimale, să permită identificare zonelor de mobilitate a albiilor, respectiv eroziuni și deponii, care pot pune în pericol lucrările hidrotehnice existente sau alte obiective socio-economice, permițând astfel creșterea timpilor de anticipare, identificarea sectoarelor critice și justificarea fundamentării lucrărilor de investiții, întreținere sau intervenție necesare”, se arată în proiect.
„De asemenea, constituirea unei baze de date istorice cu informații satelitare va permite identificarea zonelor cu schimbări semnificative a folosinței terenurilor, extinderea urbanizării devenind un instrument suport în corelarea acțiunilor de dezvoltare spațială, cu luarea în considerare a hazardelor naturale, respectiv inundații, alunecări de teren, fenomene erozionale, etc, care să permită o îmbunătățire semnificativă a abordării managementului integrat al resurselor de apă la nivel de bazin hidrografic și național”, precizează documentul.
Cadastrul apelor va fi elaborat și operaționalizat prin: achiziționarea unui model digital de teren (DTM)/model digital de suprafață (DSM) la nivel național, bazat pe informații satelitare, care va fi pus la dispoziția tuturor autorităților de stat; dezvoltarea de software pentru determinarea modificării albiei râurilor (procesul de eroziune/sedimentare), monitorizarea extracției de pietriș și potențialul de alunecare a solului în zonele cu baraje și lacuri de acumulare; digitizarea și delimitarea semiautomată a albiile minore ale cursurilor de apă pe baza imaginilor ortofoto DTM/DSM și a imaginilor satelitare.
Finanțarea proiectului „Realizarea cadastrului apelor” se va realiza prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020 – 2026, Pilonul I „Tranziția Verde”, Componenta C1 – „Managementul Apei”, Investiția I6 – „Realizarea cadastrului apelor”, precizează proiectul de HG.
Pentru aceasta, între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” s-a încheiat contractul de finanțare nr. C1_I6_0_71601_08_11_2023 în valoare de 177,786 miloane de lei, adică 35,7 milioane de euro, cu TVA. Valoarea eligibilă a proiectului este de 149,4 milioane de lei, echivalentul a 30 milioane de euro, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 5,7 milioane de euro.