Acasă MediuDezvoltare Durabila Bucureștiul vrea să scoată curent din deșeuri

Bucureștiul vrea să scoată curent din deșeuri

de L M

Consiliul General al Municipiului București ar putea adopta cât de curând un proiect prin care se aprobă Master Planul pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti. Proiectul prevede ca sectoarele Capitalei să asigure minim 235.000 tone de deşeuri reziduale pe an pentru instalaţia de incinerare cu valorificare energetică. Se preconizează ca instalația să funcționeze din 2023.

Sectoarele vor trebui să furnizeze următoarele cantităţi anuale: Sectorul 1 – 28.130 tone, Sectorul 2 – 43.093 tone, Sectorul 3 – 48.092 tone, Sectorul 4 – 35.913 tone, Sectorul 5 – 33.885 tone, Sectorul 6 – 45.886 tone, informează Agerpres. Aceste cantităţi trebuie avute în vedere de către primăriile de sector la elaborarea documentaţiilor de atribuire pentru serviciile de colectare separată şi transport a deşeurilor, prevede Master Planul.

În document se menţionează atribuirea viitoarelor contracte de delegare a activităţii de colectare şi transport în toate sectoarele Municipiului Bucureşti începând cu cel târziu anul 2020, care să prevadă colectarea separată a deşeurilor reciclabile. Colectarea separată în recipientele puse la dispoziţie de către operatorii de salubrizare, cât şi colectarea separată realizată de alţi operatori autorizaţi în condiţiile legii trebuie să asigure următoarele rate minime de capturare a deşeurilor reciclabile: 60% în 2020, 75% în 2025, 80% în 2030, 85% în 2035.

Documentul face referire la o instalaţie de tratare termică cu valorificare energetică cu o capacitate de 235.000 de tone/an, în operare în anul 2023. La estimarea capacităţii instalaţiei în etapa realizării studiului de fezabilitate se va lua în considerare şi cantitatea de deşeuri reziduale colectate pe teritoriul judeţului Ilfov.

Master Planul menţionează sortarea deşeurilor municipale în amestec prin utilizarea capacităţilor existente sau unei/unor noi instalaţii care să producă combustibil derivat din deşeuri şi sortarea unei mici cantităţi de deşeuri în vederea reciclării. Cantităţile de deşeuri municipale în amestec ce vor fi sortate vor scădea pe perioada de planificare de la circa 293.000 tone pe an în 2020 la aproximativ 3.800 tone/an la sfârşitul perioadei de planificare, adică 2046.

Dacă se va decide utilizarea staţiilor de sortare deşeuri în amestec existente, contractele de delegare vor prevedea obligativitatea construirii de capacităţi de tratare biologică. Capacităţile totale de tratare biologică vor fi de 100.000 de tone în 2020, respectiv 212.000 tone/an începând cu 2023. Contractele de delegare trebuie să prevadă obligativitatea acceptării începând cu 2025 a biodeşeurilor colectate separat în vederea compostării, prevede Master Planul. Conform sursei citate, staţia de compostare ALPAB va fi amenajată corespunzător, inclusiv cu platformă pentru compostare a deşeurilor verzi, cu o capacitate de 20.000 tone/an.

În document se arată că, din cantitatea totală de 1.033.874 tone estimată a fi fost generată în anul 2016, circa 15% a fost reciclată, circa 10% a fost valorificată energetic (co-incinerată în fabrici de ciment), iar cantitatea depozitată a fost de circa 756.400 tone.

Potrivit Master Planului, costurile de operare şi întreţinere a activităţii de gestionare a deşeurilor sunt estimate la circa 47,9 milioane de euro în 2017 şi la aproximativ 115,4 milioane euro în 2046. Veniturile din reciclabile şi compost sunt estimate la circa 59,4 milioane euro în 2017 şi la aproximativ 121,8 milioane euro în 2046.

În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se arată că pentru accesarea fondurilor europene pentru Instalaţia de tratare şi valorificare energetică a deşeurilor municipale din municipiul Bucureşti se află în curs de pregătire documentaţia anexă la cererea de finanţare. Unul dintre documentele anexă este Master Planul pentru sistemul de management integrat al deşeurilor din Municipiul Bucureşti.

Master Planul reprezintă un instrument de planificare pe termen lung, în vederea respectării cerinţelor legislative privind gestiunea deşeurilor municipale, mai relevă sursa citată.

din aceeasi categorie