Acasă Stiri InterneGaze Bucureștenii rămân fără căldură! Pentru că a venit primăvara!

Bucureștenii rămân fără căldură! Pentru că a venit primăvara!

de M G

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, începând cu data de 31 martie 2022, iniţiază procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire, pentru că vine vara.

Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă, cu + 22 de grade la București, Termoenergetica anunță încheierea sezonului de încălzire 2021 – 2022. ”Astfel, începând cu data de 31 martie 2022, sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă.

Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 –06.00“.

din aceeasi categorie