Procesul de ieșire a Marii Britanii din UE a costat deja economia britanică cel puţin 80 de miliarde de lire sterline de la referendumul din iunie 2016, iar ieşirea din UE fără un acord ar putea forţa o scădere urgentă a ratelor dobânzilor, a avertizat Gertjan Vlieghe, membru al Comitetului de politică monetară a Băncii Angliei (BoE), informează publicaţia The Guardian.
De la votul din iunie 2016, Regatul Unit a pierdut aproximativ 2% din PIB, comparativ cu un scenariu în care nu ar fi fost niciun fel de evenimente interne economice semnificative, a apreciat Gertjan Vlieghe. El a explicat că Marea Britanie a pierdut anual venituri de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline sau aproximativ 800 de milioane de lire sterline pe săptămână, în perioada scursă de la referendum, deoarece economia a stagnat în timp ce restul lumii înregistra una din cele mai solide expansiuni din ultimul deceniu.
Estimarea lui Vlieghe privind costul săptămânal de până acum al Brexitului este mai mult decât dublă faţă de suma de 350 de milioane de lire sterline pe săptămână promisă de susţinătorii ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Această sumă, care era inscripţionată pe autobuzele electorale care circulau în perioada campaniei, a reprezentat unul dintre subiectele controversate înaintea referendumului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din bloc, notează Agerpres.
,,Acea scădere de 2% din PIB nu este lipsită de importanţă, este vorba de 40 de miliarde de lire sterline sau, dacă preferaţi în afişe pe autobuze, este vorba de 800 de milioane de lire sterline pe săptămână”, a declarat Vlieghe, citat de The Guardian.
Oficialul a explicat că investiţiile în afacerile din Marea Britanie sunt aproape de zero, cu un declin de 3,7% înregistrat în 2018, chiar dacă în celelalte ţări din G7 (grupul celor mai bogate ţări din lume – SUA, Germania, Franţa, Italia, Japonia, Canada şi Marea Britanie) a fost un avans anual de aproximativ 6%. Şi cheltuielile de consum au încetinit deoarece gospodăriile sunt sub presiune din cauza inflaţiei ridicate, provocată de deprecierea semnificativă a lirei sterline după votul Brexit.
“Este foarte neobişnuită o scădere atât de accentuată a investiţiilor, când restul lumii se descurcă atât de bine, cel puţin până de curând. Creşterea economiei britanice în ultimii doi ani a fost mai slabă decât ne-am fi aşteptat pe baza evoluţiei economiei globale. Pe baza a ceea ce s-a întâmplat în restul lumii, ne-am fi aşteptat ca PIB-ul Regatului Unit să accelereze dar, de fapt, a încetinit”, a declarat oficialul Băncii Angliei.
Vlieghe, economist independent în rândul celor nouă membri ai Comitetului de politică monetară a Băncii Angliei, a apreciat că magnitudinea efectelor negative asupra economiei încă nu sunt sigure, mai ales pe termen lung.
În cazul în care ieşirea Marii Britanii din UE s-ar produce fără un acord, s-ar putea forţa o scădere urgentă a ratelor dobânzilor. Totuşi, dacă se ajunge la un acord, iar economia globală evită o nouă încetinire, iar presiunile inflaţioniste în marea Britanie cresc, atunci ar fi adecvat ca Banca Angliei să majoreze o dată pe an dobânzile, a afirmat Vlieghe.
Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar la mai puțin de 43 de zile până la acest termen, încă nu există un acord de retragere acceptat de ambele părți ale Canalului, ceea ce generează și mai multe incertitudini cu privire la relațiile cu Regatul Unit în viitorul apropiat.


