Acasă Stiri ExterneAmerica Barilul de țiței Brent a coborât sub 97 de dolari

Barilul de țiței Brent a coborât sub 97 de dolari

de GM

sonda 2Cotația barilului de țiței Brent a coborât la cea mai scăzută valoare din ultimii doi ani, după ce semnalele referitoare la încetinirea cererii au contracarat îngrijorările că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea afecta producția, transmite Reuters.

În jurul orei 11,38 a.m. cotația barilului de țiței Brent cu livrare în luna octombrie era în scăderea cu 66 de cenți până la 97,38 de dolari, după ce anterior a coborât până la 96,72 de dolari, cea mai scăzută cotație înregistrată după luna iulie 2012. De asemenea, cotația barilului de țiței light sweet crude a coborât până la 90,43 de dolari, cea mai scăzută valoare înregistrată din luna mai 2013, scrie Agerpres.

În luna iunie a acestui an, după ce insurgenții islamiști au cucerit mai multe câmpuri petrolifere din nordul Irakului, cotația barilul Brent a trecut de 115 dolari însă în prezent prețurile au scăzut cu peste 15% pe măsură ce oferta venită din alte țări a crescut iar cererea a rămas stabilă.

Agenția Internațională a Energiei (IEA) a apreciat joi că încetinirea ritmului de creștere a economiei globale, în special în China și Europa, a afectat în mod serios cererea de țiței într-un moment în care oferta crește constant, în special cea venită din America de Nord. IEA se așteaptă ca în 2014 oferta de petrol venită din partea țărilor care nu sunt membre OPEC să crească cu 1,6 milioane barili pe zi și cu alte 1,3 milioane barili pe zi în 2015. Aceasta înseamnă că lumea va avea nevoie de mai puțin petrol provenit din statele OPEC.

din aceeasi categorie