Cu mai mult de 40% din energia electrică provenind din arderea cărbunelui – cel mai poluant combustibil – şi cu o creştere preconizată a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada următoare, România trebuie să ia în calcul oportunitatea prezentată de tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon (CO2), având în vedere nevoile curente de energie, precum şi obligaţia de a respecta legislaţia europeană. Reamintim, Uniunea Europeană a lansat celebrul 20/20/20: până în anul 2020, la nivel comunitar, trebuie reduse cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră, 20% din consumul de energie trebuie să fie din surse regenerabile, iar eficienţa energetică trebuie să crească cu 20%.
De remarcat, Uniunea Europeană alocă fonduri importante pentru 12 astfel de proiecte: pentru 8 proiecte în 2010 şi 4 în 2013. În decembrie 2009, UE a decis alocarea a 300 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru CCS (Carbon Capture and Storage) şi alte tehnologii inovatoare în domeniul energiei regenerabile. Angajamentul european este acela de a finanţa 12 instalaţii de CCS la scară mare, funcţionabile până în 2015. Programul „NER300″, denumire sub care UE, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi statele membre derulează proiectul, este finanţat prin vânzarea a până la 300 milioane de certificate de CO2 destinate nou-intraţilor pe piaţă. La un preţ de vânzare al certificatelor de 15 euro pentru o tonă de CO2 se estimează că UE ar putea trage până la 4,5 miliarde de euro pentru astfel de proiecte. Printre „competitorii” la fondurile comunitare se află Polonia, Germania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Spania şi Franţa.
Captarea CO2 la Turceni
Şi România va propune spre finanţarea UE un proiect-pilot demonstrativ de captare şi stocare a dioxidului de carbon din gazele de ardere emise de blocul energetic nr. 6 al termocentralei de la Turceni. Dacă proiectul românesc va fi desemnat câştigător, UE va finanţa realizarea unei astfel de instalaţii cu jumătate din costuri, restul urmând să fie acoperit din alte fonduri. Proiectul românesc presupune investiţii de peste 500 milioane de euro. Tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon, cunoscută la nivel mondial sub abrevierea CCS – Carbon Capture and Storage se află în fază experimentală. Scopul acesteia îl reprezintă diminuarea drastică a dioxidului de carbon din gazele rezultate prin arderea combustibililor fosili, considerate a fi principala cauză a efectului de seră.
Câteva firme şi institute, printre care ISPE (Institutul pentru Studii şi Proiectări Energetice) şi GeoEcoMar (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină) au demarat realizarea documentaţiilor care vor fi înaintate UE, zona-ţintă fiind Oltenia, unde există câteva dintre cele mai mari termocentrale pe lignit (Turceni, Rovinari, Işalniţa). Uniunea Europeană permite maxim 3 proiecte din partea fiecărui stat participant la proiect. Pentru a fi acceptat de UE, prin proiect trebuie să se reuşească captarea şi stocarea a cel puţin 85% din dioxidul de carbon produs de activitatea industrială în cauză.
Ce spun specialiştii
La nivel mondial există Global CCS Institute (GCCSI), înfiinţat de Guvernul Australiei, şi din care fac parte peste 260 de entităţi, dintre care 25 de guverne naţionale. Şi România a devenit, recent, membru al GCCSI, ministrul Economiei, Ion Ariton, reprezentând ţara noastră, primul institut românesc membru al prestigioasei instituţii fiind ISPE.
Recent, la Bucureşti s-a aflat Bob Pegler, vice-preşedinte al GCCSI, care şi-a manifestat interesul pentru proiectul românesc. „Instituţia noastră va ajuta România în acest demers, cu know-how-ul pe care-l deţine, poate şi cu finanţare pentru diverse studii. Este un proiect interesant, care ne-a atras atenţia”, a spus Bob Pegler.
„Dacă o unitate poluatoare nu emite peste 100.000 tone de CO2 pe an, nu este raţional să faci o instalaţie de captare”, a spus Carmecita Constantin, director în cadrul ISPE.
“În ceea ce priveşte transportul de CO2, acesta se poate face prin construirea unor conducte pan-europene de transport de la producători la siturile de stocare, având în vedere că nu toate ţările membre ale blocului comunitar pot stoca CO2, pentru că nu toate au avut zăcăminte de petrol, gaze sau sare. Este o oportunitate de afaceri pe care România n-ar trebui să o rateze”, a declarat Dan Gheorghiu, preşedintele ISPE.
Dioxidul de carbon rezultat în urma arderii cărbunelui în termocentrale este transportat şi injectat în straturi geologice, la adâncimi cuprinse între 800 şi 2.400 de metri. Stocarea are loc în zăcămintele epuizate de petrol şi de gaze sau în acvifere saline a-dânci, adică în straturile poroase şi permeabile din adâncime, care conţin apă sărată, a declarat Constantin Sava, directorul GeoEcoMar. El a precizat că „România este un laborator natural pentru CO2, având în vedere că există numeroase zăcăminte naturale de dioxid de carbon”. „Nu uitaţi că în România sunt numeroase izvoare de apă minerală carbogazoasă, adică exact de apă cu CO2”, a mai spus Constantin Sava.
Comments are closed.