
Executarea lucrărilor a fost dispusă prioritar imediat după închiderea sezonului de încălzire, la începutul lunii aprilie. Toate lucrările au fost desfăşurate în condiţii deosebite, din cauza amplasării reţelei într-o zonă intens circulată inclusiv de mijloacele de transport în comun. Pe toată perioada desfăşurării şantierului furnizarea agentului termic pentru apă caldă nu a fost oprită. Echipele companiei au executat, anterior opririi tronsonului, un traseu de alimentare provizoriu, a amintit Termoenergetica.
Se vor mai executa lucrări de reparaţii sau înlocuire a conductelor din reţeaua termică primară în următoarele zone:
– conductă Dn 500 milimetri, în zona străzii Matei Basarab şi a Căii Călăraşilor din Sectorul 3 – se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către opt puncte termice (65 de blocuri) până pe 2 august, ora 23,00;
– conductă Dn 800 milimetri, pe bulevardul Unirii din Sectorul 3 – se impune oprirea furnizării agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice (32 de blocuri), până pe 2 august, ora 23,00;
– conductă Dn 700 milimetri, în intersecţia Piaţa Eroii Revoluţiei cu şoseaua Pieptănari din Sectorul 4 – se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către zece puncte termice (89 de blocuri) până pe 2 august, ora 23,00;
– conductă Dn 500 milimetri pe strada Niţu Vasile din Sectorul 4 – va fi oprită furnizarea agentului termic pentru apă caldă către către opt puncte termice (95 de blocuri), până pe 2 august, ora 23,00.
– racordul termic Şcoala 198 – conducta Dn 65 milimetri, pe strada Apusului din sectorul 6 – va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă la Şcoala 198, până pe 2 august, ora 23,00;
– racordul punctului termic „12 Maratonului”, conductă Dn 200 milimetri, pe strada Apusului din Sectorul 6 se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către punctul termic ce alimentează 18 blocuri, între 1 şi 2 august, ora 23,00.
Termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în legătură cu starea de degradare a conductelor.