Acasă Stiri ExterneEuropa Amenzi de peste tot

Amenzi de peste tot

de GM

Comisia bulgară pentru protecţia concurenţei a anunţat oficial că patru mari companii petroliere au acţionat în cartel: Lukoil, Naftex Petrol, OMV şi Rompetrol, transmite Agerpres. Reamintim, şi Consiliul Concurenţei de la Bucureşti a amendat, recent, companiile petroliere (Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil, Mol şi Eni – Agip) cu cea mai mare penalitate aplicată vreodată: 880,5 milioane lei (circa 205 milioane euro).

În luna august 2011, Comisia de la Sofia a demarat o verificare, care a vizat companiile Lukoil, Naftex Petrol, OMV şi Rompetrol, acuzate că s-ar fi asociat în mod ilegal în vederea menţinerii preţurilor ridicate la carburanţi. Comisia a fost sesizată de organizaţii nonguvernamentale, care susţineau că Lukoil, care deţine singura rafinărie petrolieră din Bulgaria, la Burgas, face abuz de calitatea sa de companie monopolistă.

„Ilegalitatea a constat în încheierea unui acord interzis şi coordonarea practicilor de stabilire a preţurilor, pentru a limita concurenţa pe pieţele en-gros de benzină şi motorină”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Decizia anunţată de bulgari este irevocabilă, dar cele patru companii vor avea, totuşi, posibilitatea să-şi prezinte poziţiile în scris, în cadrul unei şedinţe publice a Comisiei, care urmează să fie programată în următoarele 30 de zile. Abia după aceea Comisia se va pronunţa în privinţa eventualelor sancţiuni care vor fi impuse şi care, conform legislaţiei, sunt de până la 10% din cifra de afaceri a companiei respective pentru anul trecut.

Prin rafinăria de la Burgas, Lukoil asigură peste 60% din necesarul de carburanţi din ţară şi deţine peste 200 de benzinării, cu o cotă de piaţă de 26%. OMV are o cotă de piaţă de 20% şi 93 de benzinării în Bulgaria, iar Rompetrol circa 70 de staţii, având ca ţintă o cotă de 7%-8%. Reamintim, încă din anul 2006, Petrom a cumpărat benzinăriile OMV din Bulgaria, dar acestea continuă să funcţioneze sub brandul companiei austriece.

“Suntem surprinşi de afirmaţiile făcute de Comisie pentru că toate activităţile ale Rompetrol au fost întotdeauna în conformitate cu toate prevederile legislaţiei interne şi internaţionale, care reglementează activitatea noastră. Considerăm că în ceea ce priveşte Rompetrol afirmaţiile Comisei sunt cu totul nefondate. Rompetrol-Bulgaria împărtăşeşte principiile concurenţei libere între toţi participanţii de pe piaţă şi niciodată şi în niciun fel de circumstanţe nu a făcut parte din aranjamente interzise şi/sau practici coordonate, aşa cum susţine Comisia”, se arată într-o luare de poziţie a Rompetrol.

În termenul legal de 30 de zile, Rompetrol-Bulgaria va trimite la Comisie, în scris, obiecţiile pe care le are. Compania va folosi toate posibilităţile oferite de legislaţia Bulgariei şi de cea a Uniunii Europene pentru a-şi apăra bunul renume comercial, angajaţii şi interesele acţionarilor săi, se mai spune în comunicat.

din aceeasi categorie