Acasă EconomieComunicatii & IT Amendă de la ANCOM

Amendă de la ANCOM

de GM

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, într-un comunicat de presă, că a sancţionat cu amendă în valoare de 5.000 de lei compania Cargo Serv Post deoarece a perceput un tarif sub cel practicat de Poşta Română pentru colectarea, sortarea, transportul şi livrarea în Giurgiu a trimiterilor de corespondenţă cu greutatea de până la 50 de grame.

Potrivit arbitrului telecom, Cargo Serv Post a încălcat, astfel, prevederile legale din domeniul serviciilor poştale, care dau dreptul numai furnizorului de serviciu universal să colecteze, sorteze, transporte şi să livreze trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame la un tarif mai mic de doi lei pe trimitere.

În România, furnizorul de serviciu universal este Compania Naţională Poşta Română (CNPR), care a dobândit acest drept în urma unei proceduri organizate de ANCOM în anul 2009.

Astfel, CNPR beneficiază de dreptul exclusiv de a furniza anumite servicii poştale pentru că, în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, are obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte.

ANCOM menţionează că orice furnizor de servicii poştale autorizat poate furniza şi servicii din sfera serviciului universal, cu condiţia să respecte drepturile rezervate Poştei în ceea ce priveşte limitele de greutate şi de tarif, chiar şi în condiţiile în care acordă expeditorului facilităţi tarifare. În caz contrar, reprezintă contravenţie încheierea şi derularea unui contract în cadrul căruia preţul pe trimitere este mai mic de doi lei pentru trimiterile de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame.

“(…) Amenzile pe care le-am dat până în prezent au ţinut seama de faptul că furnizorii sancţionaţi erau la prima abatere, dar se pot aplica amenzi mult mai mari, care pot ajunge până la 60.000 lei pentru furnizorii cu cifra de afaceri de până la trei milioane de lei. Furnizorilor cu o cifră de afaceri care depăşeşte trei milioane de lei le putem aplica amenzi de până la 2% din cifra de afaceri, iar, în cazul unor abateri repetate, o amendă de până la 5% din cifra de afaceri. În situaţia în care gravitatea faptei o justifică, ANCOM poate decide şi retragerea dreptului de a furniza servicii poştale”, a declarat, în comunicat, Cristin Popa, directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.

Până în prezent, arbitrul telecom a aplicat cinci amenzi furnizorilor care au încălcat dreptul rezervat CNPR: TCE Post, Associated Group Communications, Total Post Services şi Direct Post Services.

din aceeasi categorie