Acasă MediuDezvoltare Durabila Alba-neagra cu postul de șef al Agenției Ariilor Protejate

Alba-neagra cu postul de șef al Agenției Ariilor Protejate

de L M

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) are noroc la șefi; sau nu are deloc, având în vedere fluctuația pe post. Numai că, la ultima „extragere”, Guvernul a numit-o șef al Agenției, cu rang de secretar de stat, pe protejata fostului ministru de Interne, Marcel Vela. Postul a devenit extrem de important, după ce lupta dintre Hidroelectrica și ANANP a devenit extrem de dură, la mijloc fiind niște investiții energetice ce au ajuns să fie în arii protejate.

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) a ajuns să-și schimbe șeful de două ori în 2 zile. Cert este că fostul șef, Adi Croitoru, a fost eliberată din funcție la sfârșitul săptămânii trecute. Cum Agenția nu putea rămâne fără șef, postul a ajuns să fie ocupat de Dumitru Enache, ce era vicepreședinte al Agenției. În urma deciziei din 5 martie 2022, lui Dumitru Enache s-au delegat atribuțiile de președinte al ANANP, cu rang de secretar de stat. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial chiar sâmbătă, 5 martie 2022.

Bucuria lui Enache a ținut doar un weekend. Luni, s-a modificat modificarea. Enache a fost schimbat de la „cârma” ANANP, în locul lui fiind „unsă” Andra-Sabrina Pleșa, până atunci vicepreședinte al Agenției. Pleșa a ajuns la Agenție, în aprilie 2004, direct în funcția de vicepreședinte.

Viața de bugetar al Andrei Pleșa a început când PNL a ajuns la putere. La vremea numirii în funcția de vicepreședinte ANANP. presa a speculat ideea că principala „calitate” a acesteia ar fi fost Marcel Vela, fost ministru de Interne, partenerul de viață al mamei Andrei Pleșa.

Noul șef al ANANP a venit la conducere într-o perioadă „tulbure”, când există un diferend major între Agenție și Hidroelectrica. Este vorba de investiții în capacități de producere a energiei electrice, atât de necesară acum, peste care s-au instituit arii protejate. În aceste condiții, investițiile nu pot fi finalizare.

din aceeasi categorie