Acasă Economie Afacerile din industrie au crescut cu 5,6% în 2024

Afacerile din industrie au crescut cu 5,6% în 2024

de A

În anul 2024 comparativ cu anul 2023, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut, în termeni nominali, cu 5,6%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+5,9%), arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

 Industria extractivă a scăzut cu 1,8%. Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+11%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,5%), industria bunurilor de uz curent (+3,8%) și industria bunurilor intermediare (+3%)”, arată datele INS.

Industria energetică a scăzut cu 2,5%.

Decembrie 2024 comparativ cu noiembrie 2024

Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în luna decembrie 2024 comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 12,3% ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-12,4%) și în industria extractivă (-11,6%).

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-27%), industria bunurilor intermediare (-20,8%), industria bunurilor de capital (-8,0%), industria energetică (-5,8%) și industria bunurilor de uz curent (-4,3%).

Decembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023

 Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna decembrie 2024 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 8,6% datorită creșterilor înregistrate în industria extractivă (+23,1%) și în industria prelucrătoare (+8%).

 Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+19,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,5%), industria bunurilor intermediare (+5,4%) și industria bunurilor de uz curent (+3,8%).

 Industria energetică a scăzut cu 9,2%.

din aceeasi categorie