Acasă Stiri InterneGaze Adrian Volintiru este noul șef al Romgaz

Adrian Volintiru este noul șef al Romgaz

de A

Producătorul de gaze Romgaz a anunțat că Adrian Constantin Volintiru este noul director general al companiei, cu un mandat de patru luni.

”Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz, prin Hotarârea nr. 29/14.06.2018, în baza art. 642 alin. 1 din OUG nr. 109/2011, numeşte pe Volintiru Adrian Constantin în funcţia de director general al SNGN Romgaz SA, pe o perioadă de patru luni”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).

Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, nu a mai fost nominalizat, din cauza unui ”management defectuos”.

”Consiliul de Administraţie îşi reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea societăţii Romgaz, cu respectarea procedurilor legale şi cu apărarea intereselor legitime ale societăţii. Compania trebuie şi îşi va atinge obiectivele investiţionale importate aflate în derulare, respectând toate principiile legale şi de guvernanţă corporativă”, mai informează compania.

Volintiru a fost președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), dar și președinte al Consiliului de Administrație al Poștei Române. De asemenea, din iunie 2011 până în noiembrie 2012 a fost director general al Vulcan SA.

Consiliul de Administraţie a convocat pentru 6 iulie Adunarea Generală Ordinară, care va alege prin metoda votului cumulativ cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie al Romgaz.

Romgaz a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 501,2 milioane lei, cu 10,6% în scădere faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a coborât uşor, cu 1%, până la 1,48 miliarde lei, comparativ cu primele trei luni din 2017.

Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al acestui an a fost de 1,36 miliarde metri cubi, cu 2,3% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului precedent.

La data de 31 martie 2018 societatea înregistra un număr de 6.157 de angajaţi.

Începând din 2013, acţiunile societăţii sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de BVB (Bursa de Valori Bucureşti), sub simbolul SNG, şi pe piaţa principală pentru instrumente financiare listate a LSE (London Stock Exchange), sub formă de Certificate Globale de Depozit (Global Deposit Rights – GDR) emise de The Bank of New York Mellon, sub simbolul SNGR.

Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

 

din aceeasi categorie