Acasă EconomieIndustrie Adria Airways va face curse între Bucureşti și Ljubljana

Adria Airways va face curse între Bucureşti și Ljubljana

de A

Adria Airways, cea mai mare companie aeriană din Slovenia, a început să opereze zboruri pe ruta Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Ljubljana Airport, cu două curse pe săptămână, urmând ca, din data de 4 iunie, să aibă loc o suplimentare cu încă două frecvențe săptămânale.

„Ne bucurăm să ne aflăm, pentru prima dată, la București și să deschidem sezonul estival cu două curse săptămânale; vom ajunge, ulterior, la o frecvență de patru. București este una din cele mai importante destinații pentru Adria Airways”, spune Christian Schneider, oficialul Adria Airways.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 41 de companii aeriene, care transportă pasageri către 152 de destinaţii.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

din aceeasi categorie