Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor a propus abrogarea art. 61 al OUG 114/2018, ceea ce înseamnă că nu vor mai exista preţuri reglementate la energie electrică şi gaze naturale.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor a dezbătut, pe articole, OUG 114/2018, act normativ care a bulversat cel puţin piaţa energiei electrice şi a gazelor naturale.
Deşi doar avizează actul normativ, propunerile comisiei vor intra în dezbatere în plenul Parlamentului.
Potrivit OUG 114/2018, „Pentru perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, pentru clienții casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiții reglementate, de către ANRE”. De asemenea, producătorii erau obligaţi „să livreze furnizorilor de ultimă instanță (n.r. – furnizorii către poppulaţie), în perioada 1 martie 2019-28 februarie 2022, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru care aplică tarife reglementate, în conformitate cu reglementările elaborate de ANRE”. Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii cei mai ieftini deţinuţi majoritar de către statul român, trebuiau să furnizeze până la 65% din producţie pentru consumatorii casnici.
O altă prevedere se referea la faptul că producătorii interni, cei mai importanţi fiind Romgaz şi Petrom, nu aveau voie să vândă gazele naturale la preţuri mai mari de 68 lei/MWh. De remarcat, în prezent, pe bursa de la Viena (Baumgarten), preţul este de circa 80 – 85 lei/MWh.
Toate aceste prevederi au fost abrogate de către Comisia de Industrii. Mai este necesar şi ca plenul Parlamentului să fie de acord.
Este puţin probabil ca Parlamentul să nu aprobe! Mai ales că se spune că Exxon vrea să părăsească România tocmai din cauza acestei Ordonanţe! Iar discuţiile Trump – Iohannis au atins şi aceste aspecte! În plus, se pare că reprezentanţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor de la Bucureşti că, dacă nu abrogă articolele din OUG incriminate de industrie, trece la infringement şi Curtea Europeană de Justiţie!


