În perioada 13-17 iunie 2010 s-a desfăşurat, la Neptun, Forumul Regional al Energiei FOREN 2010, la care au participat, practic, toate marile companii din domeniu, de stat şi private ce activează în România, precum şi reprezentanţi ai mediului academic. Forumul, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR – CME) se află la ediţia jubiliară, cu numărul 10. De-a lungul celor 5 zile, specialiştii din domeniul energetic au susţinut sute de lucrări deosebit de interesante, cu un rol important pentru dezvoltarea sistemului energetic naţional, dar au venit şi cu propuneri privind viitorul mondial al energiei.
Pe perioada desfăşurării secţiunilor de comunicări ştiinţifice, companiile au participat şi ca expozanţi la EXPO FOREN 2010, care a avut ca temă “Tehnologiile energetice ale secolului 21 pentru securitate, eficienţă, mediu, regenerabile”. Expoziţia s-a desfăşurat la Centrul de Conferinţe Bazin Club din Neptun.
La manifestări au participat, printre alţii, viceministrul Economiei şi Comerţului din Republica Moldova Ilarion Popa, preşedintele CNR-CME Iulian Iancu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Petru Lificiu, directori de companii, profesori de prestigiu de la universităţile româneşti.
Au existat mai multe sesiuni ştiinţifice, precum cea privind “Rolul operatorilor de transport şi distribuţie în piaţa liberalizată de energie electrică”, organizată de către Electrica şi Transelectrica.
În cadrul acestei secţiuni de dezbateri s-au evidenţiat rezultatele din cercetare, realizări practice, experienţe de exploatare, concepţii şi soluţii noi de modernizare, tehnologii noi de diagnoză şi mentenanţă, aspecte legate de legislaţie şi reforma în energie etc. “Autorii lucrărilor au ţinut cont de dinamica şi diversificarea producţiei energiei electrice, creşterea gradului de complexitate a reţelelor de distribuţie şi transport, creşterea siguranţei în funcţionare, precum şi de creşterea pretenţiilor în ceea ce priveşte calitatea energiei furnizată consumatorilor”, se arată într-un comunicat de presă.
Lucrările au un puternic caracter aplicativ, aducând beneficii atât consumatorilor, cât şi operatorilor de reţea, semnificative în acest sens fiind lucrări precum “Evaluarea eficienţei energetice a sistemelor de transport electric urban”.


