Acasă Economie A șasea prelungire la proiectele AFM pentru stații de încărcare

A șasea prelungire la proiectele AFM pentru stații de încărcare

de L M

dav

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat cea de a șasea prelungire a programului prin care administrațiile locale sunt subvenționate ca să înființeze stații de încărcare pentru mașini electrice. Nu prea s-au arătat doritori până acum, iar multe dintre primăriile care au aplicat nu au putut primi finanțare pentru că nu îndeplineau condițiile pentru toate punctele unde intenționau să instaleze stații de încărcare. În aceste condiții, autoritățile au decis să elimine de la finanțare doar acele locuri pentru care nu exictă documentație completă, restul proiectului rămânând eligibil. România a ajuns în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu are infrastructură pentru combustibili alternativi, adică de stații de încărcare.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până pe 13 decembrie 2019 sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, a anunţat AFM. Ultima prelungire, cea de a cincea, din septembrie 2019, prevedea că proiectel pot fi depuse până pe 13 decembrie 2019, în condițiile în care programul a demarat în octombrie 2018.

Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică. Solicitanții eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale – reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Suma maximă finanţată de Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

din aceeasi categorie