Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat, anul trecut, investiţii de 691,05 milioane de lei pentru modernizarea şi retehnologizarea Reţelei Electrice de Transport (RET), potrivit unui comunicat al companiei. Anul acesta, investițiile se apropie de 1 miliard de lei.
Valoarea totală a cheltuielilor de investiţii realizate în 2025 a crescut faţă de cele 665,7 milioane de lei realizate în 2024 şi semnificativ peste nivelul din 2023 (471,95 milioane de lei).
Programul de investiţii propus pentru anul în curs depăşeşte 914 milioane de lei, cu peste 30% mai mare decât cheltuielile de investiţii realizate în 2025, iar pentru anii 2027 şi 2028 prezintă o tendinţă de creştere semnificativă.
În 2025, cheltuielile pentru proiecte de investiţii proprii ale companiei au reprezentat componenta majoritară, respectiv 594,22 milioane de lei, din care peste 90% au fost realizate pentru proiecte aflate în derulare din anii anteriori. În paralel, investiţiile finanţate din tariful de racordare şi eliberare amplasament au însumat 96,82 milioane lei, susţinând dezvoltarea infrastructurii necesare integrării de noi capacităţi de producţie a energiei electrice şi relocării reţelelor.
Pe parcursul anului trecut, Transelectrica a încheiat şase contracte de proiectare şi execuţie finanţate din fonduri nerambursabile: trei investiţii finanţate prin Fondul pentru Modernizare şi trei finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în acelaşi timp având în derulare procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia a încă trei investiţii finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) (contractele fiind încheiate la începutul anului 2026).
Compania a demarat şi a continuat în 2025 proiecte majore de investiţii care vizează creşterea siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), integrarea energiei regenerabile şi dezvoltarea interconexiunilor cu statele vecine.
Printre acestea, se numără investiţii strategice precum: modernizarea şi trecerea la nivelul de 400 kV a staţiilor Stâlpu şi Teleajen, cu rol major pentru evacuarea energiei din zona Dobrogea şi creşterea capacităţii de transport către Muntenia; dezvoltarea interconexiunilor prin proiectul LEA 400 kV Suceava – Bălţi, pe teritoriul României, care contribuie semnificativ la integrarea Republicii Moldova în reţeaua ENTSO-E şi la creşterea securităţii energetice în regiune; întărirea infrastructurii de 400 kV din zona de sud-vest ţării prin proiecte precum LEA 400 kV Timişoara – Arad şi modernizarea nodului energetic Porţile de Fier prin Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier – Reşiţa – Timişoara – Săcălaz – Arad; construirea Staţiei 220 kV Ostrovu Mare, care va fi amplasată în judeţul Mehedinţi, în imediata vecinătate a CHE Porţile de Fier II.
De asemenea, investiţiile au mai vizat: instalarea de centrale electrice fotovoltaice (CEF) şi instalaţii de stocare a energiei, destinate alimentării serviciilor interne din staţiile electrice ale CNTEE Transelectrica SA; implementarea de soluţii SMART GRID şi sisteme de monitorizare online pentru optimizarea funcţionării liniilor de înaltă tensiune.
Transelectrica va facilita integrarea energiei regenerabile în zonele Dobrogea şi Banat, urmând ca până în 2027 să fie disponibili aproximativ 5.000 MW suplimentari în aceste regiuni.
Compania a finalizat în 2025 proiecte cu impact direct în performanţa Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN). Printre realizările importante se numără: retehnologizarea nivelurilor de tensiune 220 kV şi 110 kV din Staţia Reşiţa şi construirea staţiei de 400 kV Reşiţa; finalizarea LEA 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare, cu rol important pentru evacuarea energiei produse în zona Porţile de Fier, după realizarea Staţiei Ostrov; finalizarea primei instalaţii STATCOM (Compensator Sincron Static) din Reţeaua Electrică de Transport (RET), în staţia electrică 400/220/110/20 kV Sibiu Sud; implementarea etapizată a sistemelor de monitorizare inteligentă a liniilor electrice, în cadrul proiectului finanţat din Fondul pentru Modernizare „Optimizarea funcţionării LEA 400 kV existente în SEN, folosite în interconexiune şi pentru evacuare putere din centrala nucleară Cernavodă şi centralele de energie regenerabilă din Dobrogea, prin montarea de sisteme de monitorizare on-line” (tip SMART GRID).
Planul de Dezvoltare a RET pe următorii zece ani al Transelectrica vizează investiţii ample, orientate către securitate energetică, digitalizare şi dezvoltarea reţelelor inteligente (SMART GRID). Aceste investiţii vor permite creşterea capacităţii de integrare a energiei regenerabile, extinderea interconexiunilor şi consolidarea poziţiei României în sectorul energetic european.


