Guvernul din Cehia va lua primele măsuri pentru preluarea completă a CEZ, principalul producător de electricitate al țării, la Adunarea Generală Anuală (AGA) a companiei din iunie, a anunțat agenția cehă de presă CTK, citând declarația premierului Andrej Babis, transmit Radio Prague International și Reuters.
Statul deține 70% din CEZ – una dintre cele mai mari companii din Europa Centrală, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 30,6 miliarde de dolari – și analizează o preluare completă sau o preluare urmată de relistarea unor active, cum ar fi cele din domeniul tranzacționării și distribuirii energiei.
Babis nu a dat detalii privind măsurile vizate de Guvern, a precizat CTK.
Executivul de la Praga vrea să preia compania în timpul mandatului său care se încheie în 2029 pentru a spori securitatea energetică, scrie Agerpres.
”Este important că putem ajuta cetățenii și întreaga economie. Energia este cheia pentru asta”, a declarat Babis. Acesta a argumentat că preluarea CEZ este necesară pentru un control mai bun asupra prețurilor la energiei și dezvoltarea suplimentară a acestui sector.
Anul trecut, profitul și veniturile CEZ au scăzut comparativ cu 2024.
Criticii spun că este un plan costisitor, statul ar rămâne fără dividendele plătite de CEZ, care ar avea și mai multe datorii.


