Acasă Economie Contract de 49,8 milioane euro pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă

Contract de 49,8 milioane euro pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă

de A

Concelex a fost desemnată câștigătoarea unui contract în valoare de 49,8 milioane de euro de către Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), pentru construcția unor facilități tehnice și clădiri administrative în cadrul proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, derulat de Nuclearelectrica. Lucrările sunt programate să înceapă în trimestrul I al anului 2026 și vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.

În cadrul programului de retehnologizare a Unității 1, Concelex va livra un pachet complex de lucrări la clădiri, platforme și infrastructură pentru KHNP. Acestea includ unități operaționale și administrative, zone logistice, o stație de transformare, servicii de organizare de șantier, drumuri și facilități de control al accesului. De asemenea, proiectul cuprinde rezervoare de apă pentru stingerea incendiilor, echipate cu stații de pompare, soluții pentru relocarea rețelelor existente de utilități și cabluri, instalații pentru monitorizarea apei subterane și amenajarea circuitelor interne pentru personal, echipamente și materiale. În paralel, Concelex va implementa rețele complete de utilități, sisteme de securitate și supraveghere.

Aceste lucrări asigură desfășurarea în siguranță, eficiență și fără întreruperi a programului de retehnologizare, respectând cerințele stricte de operare și siguranță ale unei centrale nucleare, arată compania.

“După două proiecte la Depozitul Intermediar de Combustibil Ars de la Cernavodă – unul finalizat și unul în derulare – suntem mândri să contribuim în continuare la infrastructura energetică strategică a României. Acest nou contract demonstrează încă o dată că echipa Concelex poate gestiona proiecte ample, la standarde ridicate, în care siguranța, precizia și fiabilitatea sunt critice”, a declarat Cătălin Vișan, director general adjunct, Concelex.

Retehnologizarea Unității 1 reprezintă un proiect esențial pentru strategia energetică nucleară a României. Concelex deține certificări emise de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) pentru activități de construcții, fabricație și aprovizionare în domeniul nuclear.

Fondată în 1994, Concelex este una dintre cele mai mari companii românești de construcții. Oferă soluții integrate în domeniul construcțiilor, de la clădiri și infrastructură edilitară, la lucrări de infrastructură critică, atât pentru sectorul public, cât și privat. Concelex a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei. Compania are în prezent aproximativ 1.000 de angajați și peste 300 de șantiere active.

din aceeasi categorie