Acasă Economie Regulamentul UE privind defrișările a fost modificat

Regulamentul UE privind defrișările a fost modificat

de A

Comisia Europeană a salutat votul final al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la propunerea Comisiei de modificări specifice ale Regulamentului UE privind defrișările (EUDR), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Modificările convenite asigură claritate și previzibilitate în ceea ce privește termenele și cerințele pentru operatorii economici. Acestea prevăd un an suplimentar pentru pregătirile operatorilor economici înainte de intrarea în vigoare a RDUE la 30 decembrie 2026. Pentru microîntreprinderi și operatorii mici, perioada se prelungește până la 30 iunie 2027, cu excepția celor care fac deja obiectul Regulamentului UE privind lemnul (EUTR).

Modificările convenite limitează și mai mult obligația de a depune declarații privind diligența necesară la primul operator care introduce pe piață produsele relevante. Acestea înlocuiesc, de asemenea, depunerea periodică a declarațiilor privind diligența necesară cu o declarație unică simplificată pentru microîntreprinderi și micii operatori primari din țările cu risc scăzut.

În ansamblu, aceste modificări vor reduce încărcarea de date în sistemul informatic, astfel încât acesta să poată gestiona declarațiile privind diligența necesară preconizate și declarațiile simplificate prezentate de toți operatorii. Acest lucru va asigura buna funcționare a sistemului informatic, care este necesar pentru o punere în aplicare fără probleme a RDUE.

‘Acum trebuie să ne asigurăm că RDUE produce rezultate pe teren. Combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial este una dintre cele mai urgente provocări ale vremurilor noastre, deoarece acestea sunt factori importanți ai schimbărilor climatice și ai pierderii biodiversității, se arată în comunicatul Executivului comunitar

”Odată cu acordul privind normele UE în materie de defrișare, întreprinderile pot continua să se pregătească pentru aplicarea RDUE. Aceasta oferă certitudinea și previzibilitatea necesare și va face posibilă punerea în aplicare a legii în cel mai eficient mod posibil pentru a reduce defrișările la nivel mondial”, a declarat comisarul pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.