Acasă Economie RoPower Nuclear va colabora cu Studsvik Scandpower în analiza combustibilului nuclear

RoPower Nuclear va colabora cu Studsvik Scandpower în analiza combustibilului nuclear

de A

RoPower Nuclear, compania de proiect responsabilă pentru construcția și punerea în funcțiune a proiectului SMR de la Doicești, a semnat un contract cu Studsvik Scandpower, unul dintre liderii globali în domeniul software-ului dedicat analizei combustibilului nuclear. Proiectul SMR de la Doicești se află, în prezent, în faza a doua de proiectare, inginerie și design (FEED 2), având în rolul de contractor principal compania americană Fluor Corporation. Decizia finală de investiție este așteptată pentru anul 2026.

”Codurile de calcul nuclear sunt utilizate în special pentru simularea și analiza combustibilului nuclear, cât și a siguranței reactorilor. Am căutat o soluție consacrată pe piață, oferită de o companie cu experiență dovedită, practic, în dezvoltarea proiectelor aplicabile centralelor nucleare care folosesc principiul apei sub presiune (PWR), iar Studsvik Scandpower a răspuns precis așteptărilor noastre. Centrala SMR de la Doicești va folosi în mare măsură același principiu tehnologic cu alte peste 300 de centrale nucleare din întreaga lume, căruia i se adaugă noi sisteme de protecție pentru asigurarea unui înalt grad de securitate nucleară și eficiență economică. Trebuie să reținem că tehnologia SMR nu este neapărat nouă, în domeniul utilizării combustibilului nuclear și nu numai. Este o tehnologie demonstrată în aproape jumătate de secol de operare și experiență. Tocmai de aceea apelăm la echipe și companii care au o reputație impecabilă în domeniul nuclear, cum este Studsvik Scandpower”, spune directorul tehnic al RoPower Nuclear, Dan Șerbănescu.

Compania de origine suedeză este parte a grupului Studsvik AB, fondat în anul 1947, cu scopul de a dezvolta instalații nucleare.

”Suntem mândri să contribuim cu instrumentele noastre software, deja testate, la acest proiect inovator. România stabilește un precedent pentru noua generație de energie nucleară și suntem onorați să facem parte din acest demers”, a declarat Art Wharton, președintele Grupului Studsvik Scandpower.

RoPower Nulcear este compania de proiect dedicată dezvoltării primei centrale cu reactoare modulare mici (SMR) din România, amplasată la Doicești, județul Dâmbovița. Fondată în anul 2022, compania este deținută în cote egale de Nuclearelectrica S.A. și Nova Power & Gas, parte a grupului E-Infra. Totodată, RoPower Nuclear colaborează cu parteneri internaționali de prestigiu, precum NuScale Power, Fluor Corporation sau Samsung C&T pentru realizarea fazelor de inginerie și proiectare (FEED) ale proiectului.

Proiectul de la Doicești presupune construcția unei centrale modulare cu o capacitate instalată de 462 MWe, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune din această localitate.

Noua centrală va utiliza tehnologia NuScale Power, prin punerea în funcțiune a șase reactoare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW.

Energia generată de centrala de la Doicești va contribui la tranziția verde și concomitent la menținerea stabilității Sistemului Energetic Național, printr-un mix unic între emisii zero de CO2 în atmosferă și livrare de energie în bandă, indiferent de condițiile meteorologice sau momentul zilei și poate constitui împreună cu sursele regenerabile din zonă, o platformă hibridă de energie care stimulează dezvoltarea economică și socială.

din aceeasi categorie