Acasă Economie Allview a construit un parc fotovoltaic pentru Rondocarton

Allview a construit un parc fotovoltaic pentru Rondocarton

de A

Divizia Allview Solar Energy, parte a companiei Visual Fan SA, anunță instalarea și conectarea cu succes a proiectului fotovoltaic de 1 MWp dezvoltat pentru Rondocarton S.R.L., una dintre companiile de referință din industria ambalajelor din România. Sistemul a fost proiectat pentru a susține consumul propriu al fabricii din Târgoviște, care va rămâne la nivel de prosumator, consolidând angajamentul companiei Rondocarton față de sustenabilitate și eficiență energetică.

”Cu fiecare nou proiect finalizat, ne consolidăm expertiza, ne extindem orizonturile și ridicăm standardele de excelență în domeniul energiei regenerabile. Fiecare provocare depășită devine o oportunitate de învățare, iar fiecare succes ne motivează să inovăm continuu și să oferim soluții sustenabile, adaptate nevoilor viitorului. Apreciem colaborarea excelentă pe care am avut-o cu compania Rondocarton S.R.L. și dorința lor de a face tranziția către soluții moderne și sustenabile”, arată compania.

Acest proiect nu doar că reduce impactul asupra mediului, dar încurajează și alte companii să adopte tehnologii curate, cu beneficii pe termen lung pentru generațiile viitoare.

”În 2025, Allview Solar Energy își propune să accelereze dezvoltarea diviziei Renewable EPC prin contractarea de proiecte din ce în ce mai ambițioase, extinderea portofoliului de servicii și integrarea de soluții avansate de stocare a energiei. Aceste inițiative strategice vor consolida poziția companiei pe piața energiei regenerabile, susținând un parcurs constant de creștere și inovare, aliniat cu viziunea unui viitor sustenabil”, spun reprezentanții companiei.

din aceeasi categorie