Romgaz anunță delistarea și încetarea tranzacționării GDR-urilor pe Piața Principală a London Stock Exchange plc (Bursa de Valori din Londra).
”Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA informează acționarii și investitorii cu privire la intrarea în vigoare a delistării Certificatelor Globale de Depozit (Global Depositary Receipts – „GDR-urile”) de pe segmentul standard de listare al Listei Oficiale a Autorității de Conduită Financiară şi încetarea tranzacționării GDR-urilor pe Piața Principală a London Stock Exchange plc (Bursa de Valori din Londra). Urmare a raportului curent din data de 25 septembrie 2024, societatea anunță prin prezentul că: (i) toate certificatele globale de depozit emise conform Regulamentului S din Legea privind Valorile Mobiliare din Statele Unite ale Americii (ISIN: US83367U2050) (Simbol tranzacţionare: SNGR); și (ii) toate certificatele globale de depozit emise conform Regulii 144A prevăzută de Legea privind Valorile Mobiliare din Statele Unite ale Americii (ISIN: US83367U1060) (Simbol tranzacţionare: SNG1), (împreună, „GDR-urile”), reprezentând acțiuni ordinare ale societății având o valoare nominală de 1 leu fiecare, un GDR reprezentând o acțiune, sunt, începând de astăzi ora 8:00 a.m. (ora Regatului Unit), delistate de pe Lista Oficială a Autorității de Conduită Financiară, iar tranzacționarea GDR-urilor pe Piața Principală a Bursei de Valori din Londra a încetat”, informează compania într-un anunț transmis Bursei de Valori București (BVB).
De asemenea, Romgaz a semnat un contract de credit în valoare de 100 milioane euro cu UniCredit Bank SA, pentru acoperirii nevoilor și cheltuielilor generale.
”În data de 30 decembrie 2024, a fost semnat de către Romgaz SA (în calitate de împrumutat) și UniCredit Bank SA, un contract de credit în valoare de 100.000.000 euro, precum și condițiile generale de creditare aferente, în vederea acoperirii nevoilor și cheltuielilor generale ale împrumutatului. Acest contract de credit a fost semnat ca urmare a obținerii aprobărilor corporative necesare, respectiv a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Romgaz SA, prin Hotărârea nr. 9 din 1 iulie 2024, care prevede următoarele: “Articol 4: Se aprobă contractarea unei facilități de credit sub forma unei linii de credit cu UniCredit Bank SA, în valoare totală de 100.000.000 euro, având o maturitate de 24 luni de la data semnării contractului, în vederea acoperirii nevoilor și cheltuielilor generale ale Romgaz SA”, arată un anunț transmis de companie Bursei de Valori București.
Romgaz s-a listat pe Piaţa Reglementată a BVB în data de 12 noiembrie 2013, în urma derulării unei oferte publice iniţiale secundare în valoare cumulată de 1,7 miliarde lei, care a fost derulată atât la bursa locală, cât şi pe bursa din Londra. Pentru România, listarea companiei a fost una dintre cele mai mari oferte de vânzare de acţiuni realizate de statul român prin intermediul BVB.
Cifra de afaceri a companiei a scăzut în primele nouă luni cu 17,33%, la 5,62 miliarde lei, iar profitul net a urcat cu circa 5%, la 2,27 miliarde lei.
Producţia de gaze naturale realizată în primele nouă luni ale anului a fost de 3,67 miliarde metri cubi, fiind cu 4,46%, respectiv 156,96 milioane mc, mai mare decât producţia înregistrată în perioada similară a anului 2023. Cantitatea de energie electrică produsă în primele nouă luni din 2024 a fost de 729,675 GWh, cu 13,75% mai mare (88,209 GWh) faţă de perioada similară a anului trecut.


