
Alexandru CHIRIȚĂ
Electrica anunță că, în cadrul ședinței din data de 26 noiembrie 2024, Consiliul de Administrație al societății a hotărât numirea lui Alexandru-Aurelian Chiriță în calitate de director general începând cu data de 1 ianuarie 2025 până la data de 31 decembrie 2026 (inclusiv).
Alexandru Chiriţă a fost numit director general al Electrica în mai 2022, iniţial pentru o perioadă de 3 luni, mandatul său fiind ulterior prelungit de mai multe ori.
De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Administrație al societății a hotărât numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în calitate de director executiv Direcția Financiară începând cu data de 28 februarie 2025 până la data de 31 decembrie 2026 (inclusiv).


