Creşterea rapidă a producţiei de gaze naturale şi, mai recent, de petrol, în Statele Unite, transformă peisajul energetic şi economic al ţării, comentează, într-o analiză, New York Times, preluată de Agerpres.
Acest boom al producţiei este un eveniment revoluţionar, însă nu în felul în care cred mulţi. Experţii, spre exemplu, susţin că o creştere a independenţei energetice a Americii de Nord va conduce la măsuri la fel de drastice în geopolitică.
Faptul că Statele Unite vor avea, dintr-o dată, o cantitate mare de gaze naturale produse pe plan intern şi, din ce în ce mai mult, de petrol, le va permite să manifeste mai puţin interes faţă de afacerile internaţionale, inclusiv faţă de ţările politic provocatoare, producătoare petrol şi gaze naturale din Orientul Mijlociu, Africa şi din altă parte.
Or, acest lucru este puţin probabil să se întâmple, susţine NY Times. În pofida producţiei mai mari din zăcăminte de şist, cum ar fi cel de la Bakken (Dakota de Nord), cota petrolului din cererea totală de energie a SUA este aşteptată să scadă doar la 32%, faţă de 37%, până în 2035. Între timp, gazele naturale îşi vor creşte cota la 26% faţă de 25%, iar sursele regenerabile de energie vor creşte la 11%, de la 7%, potrivit ”US Energy Information Administration”.
Factorul cel mai strategic în consumul american va rămâne preţul petrolului şi efectul perturbărilor asupra economiei Statelor Unite şi globale, nu sursa sau cantitatea importurilor SUA.
Pe de altă parte, boomul va aduce multe beneficii economice. Balanţa comercială a SUA se va îmbunătăţi, iar statele producătoare se vor bucura de o creştere a locurilor de muncă şi de venituri. Statele Unite se vor dezvolta, de asemenea, şi în calitate de centru de rafinare a petrolului, producând combustibili diesel ecologici, în prezent şi viitor, atât pentru consum local, cât şi pentru export în Europa şi în Emisfera Vestică.
Statele Unite vor asista, de asemenea, la un boom al construirii de infrastructură, în condiţiile în care ţara va construi oleoducte şi linii de cale ferată pentru a transporta energia de la vest la est şi de la nord la sud.
O altă mare schimbare va consta în faptul că SUA vor dispune de o capacitate mult mai mare de a face faţă oricărei perturbări a importurilor, cu ajutorul rezervelor strategice de petrol ale ţării.
Reducerea dependenţei Statelor Unite de importurile de petrol brut nu înseamnă, însă, un sfârşit al istoriei. Problemele legate de volatilitatea preţurilor, de diversificarea surselor de aprovizionare şi de ajutorul acordat prietenilor şi aliaţilor SUA pentru a se elibera de preţurile monopoliste sau de regimul de aprovizionare coercitiv, vor rămâne la fel de vitale în 20 de ani, ca astăzi.
Reducerea importurilor de petrol nu va oferi Statelor Unite imunitate în faţa întreruperilor de aprovizionare. Într-adevăr, aşa cum s-a constatat de la apariţia revoltelor Primăverii arabe, efectele creşterii producţiei SUA pot fi neutralizate de întreruperile furnizării de petrol din ţările producătoare.
Petrolul – în mijlocul strategiei de politică externă
De-a lungul istoriei, Statele Unite şi-au concentrat atenţia diplomatică la nivel înalt pentru a se asigura că există diferite surse de combustibil – chiar şi departe de teritoriile americane.
Washingtonul a menţinut trimişi speciali pentru diplomaţia din Bazinul Caspic timp de 14 ani, fără a importa gaz şi petrol din regiune, deoarece autonomia acestor ţări şi o Europă liberă să îşi aleagă furnizorii de energie reprezintă interese de politică externă strategice pentru Statele Unite.
De asemenea, stabilitatea Nigeriei şi a vecinilor săi contează din motive care depăşesc protejarea investiţiilor americane în aceste ţări sau cei 800.000 de barili pe zi de petrol nigerian importaţi în Statele Unite. Stabilitatea şi prosperitatea Nigeriei afectează întreaga Africă de Vest şi este vitală pentru Statele Unite.
Există multe exemple de interese de politică externă a SUA, care se întrepătrund cu petrolul. De asemenea, evoluţia industriei petroliere din Irak şi finalizarea oleoductelor şi terminalelor necesare pentru exportul acestuia sunt esenţiale pentru redresarea economică a ţării şi pentru integritatea teritorială a Irakului.
Cele mai multe predicţii, dar şi Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), sunt de acord că lumea se va folosi cu mult mai mult de petrol în 2035 decât o face în prezent, ceea ce va însemna că vom trăi încă într-o lume în care preţul petrolului contează.
Pe de altă parte, independenţa SUA în sectorul gazelor naturale reprezintă o mină de aur pe plan intern. Balanţa comercială a ţării s-a îmbunătăţit, iar gazul este acum la un preţ care concurează cu cel al cărbunelui. De asemenea, în pofida absenţei unei limite privind carbonul, emisiile de dioxid de carbon în primul trimestru al anului 2012 au scăzut la niveluri care nu s-au mai atins din 1992, în mare parte datorită scăderii producţiei de energie electrică pe bază de cărbune.
De asemenea, gazul mai ieftin revigorează industria petrochimică din SUA, în detrimentul concurenţilor săi europeni şi din alte state.
Or, dacă Statele Unite devin încrezătoare că noua producţie este reală şi încep să permită exportul de gaz natural lichefiat, acest fapt ar putea ajuta la ruperea legăturii dintre petrol/gaz şi preţul său, care menţine preţurile ridicate la gaz în Asia – ceea ce ar ajuta aceste ţări să prospere.
Preţurile asiatice la gaz natural lichefiat rămân, în continuare, mai mari decât în Europa şi SUA, în condiţiile în care guvernele din regiune pun preţ pe siguranţa alimentării şi pe dominaţia companiilor de stat furnizoare de utilităţi în calitate de cumpărători.
Exporturile americane de gaz lichefiat ar putea ajuta la furnizarea de gaz la preţuri competitive, ceea ce ar constitui o sursă majoră de relaxare economică pentru economia japoneză şi cea indiană, aflate în dificultate, şi ar contribui la susţinerea creşterii economice din China, Coreea şi Taiwan.
De asemenea, vânzările de gaz lichefiat către Europa ar putea eroda legătura dintre petrol şi preţul său şi oferi ajutor unei zonei euro aflate în dificultate.
Dacă tehnologia şi managementul folosite în cazul zăcămintelor Marcellus, Barnett şi Eagle Ford ar putea fi, chiar şi parţial, reproduse în Europa de Est, China şi India, lumea va asista la o reducere mai rapidă a gazelor cu efect de seră – prin înlocuirea gazelor cu cărbune – la un cost mai mic decât orice alt mecanism imaginat de către negociatorii din domeniul climatic.
Marii câştigători ar putea fi noi exportatori potenţiali – Statele Unite, Canada şi chiar Polonia. De asemenea, ţările puternic dependente de gazul rusesc – Bulgaria, Polonia, România şi Ucraina – ar putea beneficia.
