Ștefan POPESCU
Capacitatea de stocare a Romgaz este de 3,5 milioane tone, ceea ce înseamnă 7% din obiectivul Uniunii Europene de înmagazinare. Este o provocare și, cum s-a spus, sperăm să devină și o oportunitate. Ne pregătim, nu cred că trebuie să așteptăm să avem un cadru de reglementare. Deja noi am creat în cadrul grupului Romgaz un departament specific. Vom căuta în cel mai scurt timp un consultant pentru un studiu de fezabilitate și vom intra deja în dialog cu actori ai filierei din Europa, care au experiență atât onshore, cât și offshore.
Este adevărat că că suntem cel mai mare producător de gaz din România, cu o producție anuală de aproximativ 5 miliarde mc, un producător istoric, având și o filială Depogaz, care deține 94% din capacitatea de înmagazinare subterană de gaze din România. Romgaz are o experiență, are tehnologie și know how în conversia zăcămintelor depletate. În același timp, nu deține know-how-ul și nici tehnologia pentru proiectarea și operarea înmagazinii subterane de CO2. Ar putea, la stadiul actual, identifica zăcăminte depletate pretabile.
Colegii de la departamentul Tehnic au identificat mai mult de trei provocări. Sunt chiar mai multe. Ne vom limita la cele tehnice.
Conversia unui zăpcământ depledat de gaze într-un zăcământ de stocare CO2, plecând de la premiza că facilitățile pot fi reutilizate nu este susținută tehnic.
Facilitățile de gaze existente – sonde, instalații tehnologice – au fost proiectate în anumite condiții de presiune, temperatură, debite, caracteristici fluide de zăcământ, gaze, condensat, apă de zăcământ,
Proiectarea zăcământului de stocare CO2 este, deci, imperios necesară. CO2 va fi un fluid străin în zăcământ în comparație cu hidrocarburile cantonate în rocile colectoare, care au coexistat într-un echilibru geologic fizic de-a lungul timpului.
Selectarea zăcământului de stocare CO2 impune îndeplinirea unor cerințe tehnice pentru prevenirea riscurilor asumate, precum și operarea în condiții de siguranță pentru mediu, oameni și echipamente. Câteva dintre acestea le enumăr: cunoașterea volumului de CO2 care va fi stocat anual și pe ce perioadă de timp, distanța față de sursa de producere CO2 este un criteriu important, deoarece dioxidul de carbon, ca fluid, are stări diferite la variația presiunii și temperaturii, iar componența infrastructurii diferă de la un caz la altul.
Adâncimea obiectivului geologic în care se va stoca să fie sub 800-1.000 m față de nivelul pânzei freatice. Este important pentru prevenirea riscului de migrare a dioxidului de carbon din zăcământul în care se face stocarea și contaminarea, bineînțeles, a pânzei freatice. Apariția acestuia la suprafață sau în demisoluri este un risc de care trebuie să se țină seamă.
Proiectele de stocare de dioxid de carbon sunt proiecte foarte complexe
Este necesar forajul de sonde noi și echiparea acestora ținând cont de caracteristicile dioxidului de carbon, utilizarea de material tubular și accesorii aferente din oțeluri speciale rezistente la coroziune, pentru a preveni riscul de migrare a dioxidului de carbon. Forajul de sonde, de la proiectare până la punerea în funcțiune, durează în medie între 3 și 5 ani.
Gabaritul de sonde de injecție CO2 necesită a se dimensiona în funcție de volumul de dioxid de carbon care se va injecta anual și de receptivitatea zăcământului. Receptivitatea zăcământului trebuie, înainte de proiectare, testată și dovedită prin teste speciale. În sens contrar, există riscul unei incompatibilități tehnice între capacitate, receptivitate, debite de injecție, făcând astfel neoperabil acel zăcământ.
Materialele instalațiilor de suprafață pentru dioxid de carbon necesită oțeluri speciale inoxidabile, diferite față de cele utilizate în mod curent la gazele naturale, pentru prevenirea riscului de emanații de CO2, ca urmare a scurgerilor, defectelor ce pot apărea la facilitățile de suprafață, ca urmare a efectului de coroziune dat de dioxidul de carbon.
Utilizarea sondelor existente de gaze pentru injecția de dioxid de carbon prezintă riscuri mult mai mari de exploatare, în special ce țin de integritatea mecanică, deoarece în acestea s-au realizat numeroase lucrări geologo-tehnologice specifice exploatării gazelor. De aceea, recomandarea este fie abandonarea, fie reechiparea sondelor. Ceea ce nu este un proces lipsit de riscuri.
Monitorizarea în permanentă a presiunii de injecție a dioxidului de carbon pentru siguranța zăcământului și a facilităților și pentru elaborarea de bilanțuri pentru corelarea estimărilor efectuate cu valorile înregistrate în timpul procesului de stocare este critică pentru prevenirea riscului de migrație și contaminarea a altor formațiuni.
Presiunile de injecție mai mari de circa 150 bar pot genera fisuri în roca de înmagazinare și risc de contaminare a stratelor adiacente care nu pot fi ulterior controlate.
Și mai trebuie să avem în vedere comportarea termodinamică a dioxidului de carbon. Este un element critic de operare. Dioxidul de carbon la presiuni și temperaturi diferite se regăsește în stare lichidă, gazoasă și solidă.
Ca o concluzie, proiectele de stocare de dioxid de carbon sunt proiecte foarte complexe, noi, care trebuie tratate ca atare pentru etapa de proiectare, dezvoltare și operare.
Risc la securitatea energetică a țării
Și bineînțeles, trebuie să fim conștienți că, fără programe de stimulente financiare și de reglementare și un sistem de garanții pentru recuperarea investițiilor, măsurile prevăzute și obiectivele care ne-au fost alocate riscă să afecteze capacitatea Romgaz de a duce la bun sfârșit programul de investiții asumat în Strategia de dezvoltare Orizont 2030 și, implicit, afectează securitatea și tranziția energetică a României.
Să nu uităm că suntem implicați în paralel în proiecte foarte importante alături de colegii de la OMV Petrom, cu care împărțim acest obiectiv foarte ambițios. Avem proiectul Neptun Deep, avem în fiecare an minimum 160 de lucrări de reparații capitale la sonde și investițiile pe care le avem în perimetrele deja concesionate. Sunt absolut esențiale pentru a limita declinul producției și, bineînțeles, avem investiția de la Iernut, pe care sperăm să o finalizăm anul acesta în decembrie și bineînțeles, emisii pentru reducerea emisiilor de carbon, metan și alte gaze pe care le avem. Știți că există acum acel raport de sustenabilitate, care îți dă o notă de rating, care are un impact semnificativ în capacitatea de a te împrumuta pe piețe.
Deci, sunt foarte multe provocări pe care trebuie să le ducem în paralel cu acest proiect. De aceea, e important să avem o viziune globală asupra întregului lanț și să avem un proiect la nivel național, un proiect pilot, pentru a asimila tehnologia, bineînțeles, și a testa, mai întâi la nivel de pilot, această filieră.
Reprezentantul Romgaz, Ștefan Popescu, a susținut aceste declarații în cadrul celei de-a XXXIX-a ediție a Conferințelor FOCUS ENERGETIC, ce a avut ca temă ”Provocări pentru și de la regenerabile”.
