Ministerul Energiei lansează în dezbatere Electric Up 2, ce presupune sprijin pentru IMM-uri și domeniul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații pentru vehicule electrice. Suma necesară implementării Programului Electric Up este de minimum 450 milioane lei pentru ciclul 2 de finanțare.
”În vederea pregătirii unui nou ciclu de finanțare al Programului «ELECTRIC UP», Ministerul Energiei a elaborat și pus în consultare publică proiectul de act normativ pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minimum 22kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022”, anunță ministerul.
Prin Programul “Electric Up 2“ se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor în sumă maximă de 150.000 euro /beneficiar, reprezentând maxim 75% din valoarea cheltuielilor eligibile, restul de 25% reprezentând confinanțare din surse proprii ale beneficiarului.
„Încă de la preluarea mandatului am vorbit despre energie verde, despre susținerea mediului privat, despre investiții care crează locuri de muncă și dezvoltare. Acest act normativ se înscrie în această misiune asumată. Mai mult, prin acest demers venim în sprijinul unor sectoare cu dinamică mare, întreprinderile mici și mijlocii și domeniul HORECA. Scopul Programului de finanțare «ELECTRIC UP» este de susținere a mediului de afaceri prin finanțarea proiectelor de investiții în dezvoltarea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu scopul asigurării consumului propriu, dezvoltarea infrastructurii de transport pentru vehicule electrice și creșterea numărului de autovehicule electrice şi electrice hibrid plug-in înmatriculate, precum și dezvoltarea consumului de energie termică produsă din surse de energie regenerabilă”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Eventuale sugestii pot fi trimise până la data de 12.02.2024.
”În urma finalizării etapei de implementare a proiectelor finanțate prin programul ”ELECTRIC UP”, în primul ciclu al programului se trage concluzia că programul este unul de interes național cu un impact semnificativ în mediul antreprenorial, dovedit și prin numărul mare de solicitanți înscriși în primul ciclu de finanțare. Din totalul de 2536 solicitanți au fost declarați eligibili un număr de 1.839. Din totalul de 1.839 contracte de finanțare au fost implementate/decontate 1.525 de proiecte cu o valoare totală de 479.804.000 lei”, araă Nota de fundamentare.


