Acasă Economie Ștefan Vuza s-a retras de la conducerea Chimcomplex

Ștefan Vuza s-a retras de la conducerea Chimcomplex

de A

Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță că Ștefan Vuza se retrage din funcția de director general începând cu data de 31 octombrie 2023 și inițierea implementării strategiei societății de recrutare (inclusiv la nivel internațional) și de numire a unui nou director general, în următoarele 6 luni.

Ștefan Vuza a preluat conducerea executivă a societății pentru un mandat limitat, în scopul asigurării continuității și dezvoltării activității companiei într-un context geopolitic și socio-economic instabil, marcat de numeroase crize și necunoscute.

”Urmare a faptului că Ștefan Vuza și-a îndeplinit obiectivele propuse, asigurând adaptarea companiei la noile și constantele provocări, ca un pas firesc, Ștefan Vuza a decis că este momentul să se concentreze pe strategia de ansamblu de dezvoltare a companiei din poziția de membru al Consiliului de Administrație, urmând ca funcția executivă să fie exercitată separat”, arată un anunț transmis de companie Bursei de Valori București (BVB).

Florian Staicu a fost numit în calitate de director general interimar, pe o durată de 6 luni începând data de 1 noiembrie 2023, până la finalizarea demersurilor de recrutare și selecție.

”Florian Staicu face deja parte din echipa de management a socieății și deține experiență, resursele și calitățile pentru preluarea acestei funcții interimare și pentru asigurarea unei tranziții facile și eficiente”, se mai menționează în comunicat.

Chimcomplex are o capitalizare de 5,73 mliarde lei.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de aproape 70 de ani.

din aceeasi categorie