FNM, lider în mobilitatea sustenabilă din regiunea italiană Lombardia, a prezentat, împreună cu producătorul Alstom, lider global în mobilitate inteligentă și sustenabilă, trenul Coradia Stream alimentat cu hidrogen. Evenimentul a avut loc în cadrul ExpoFerroviaria 2023 și marchează începutul unei noi ere în transportul feroviar de pasageri din Italia. Trenul va intra în serviciul comercial în Valcamonica între sfârșitul anului 2024 și începutul lui 2025, de-a lungul liniei neelectrificate Brescia-Iseo-Edolo a FERROVIENORD pe care serviciul feroviar este operat de Trenord, ca parte a proiectului H2iseO, care își propune să creeze prima Vale a Hidrogenului din Italia în zona Brescia. Coradia Stream alimentat cu hidrogen îndeplinește obiectivul european de reducere a emisiilor de CO2 cu 100% până în 2050 și este primul tren cu zero emisii directe alimentat cu pile de combustie cu hidrogen realizat pentru Italia, cu o capacitate totală de 260 de locuri și o autonomie de peste 600 km.
La ceremonia de prezentare au participat Matteo Salvini, vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul infrastructurii și transporturilor, Alessandro Morelli, subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri, Regiunea Lombardia, prezenți alături de consilierii Franco Lucente (Transport și Mobilitate Durabilă), Claudia Maria Terzi (Infrastructură și Lucrări Publice) și Alessandro Spada, președintele Assolombarda. Au mai vorbit președintele FNM Andrea Gibelli, președintele FERROVIENORD Fulvio Caradonna, președintele Trenord Federica Santini, CEO-ul Trenord și directorul general FNM Marco Piuri, președintele Alstom pentru Regiunea Europa Gian Luca Erbacci și directorul general Alstom Italia și președintele și CEO-ul Alstom Ferroviaria, Michele Viale.
Evenimentul este urmarea acordului semnat de FNM și Alstom în noiembrie 2020 de a furniza Trenord șase trenuri cu celule de combustie cu hidrogen, cu opțiune pentru încă opt. Introducerea trenului cu hidrogen face parte din proiectul H2iseO Hydrogen Valley.
Promovat de FNM, FERROVIENORD și Trenord, proiectul H2iseO își propune să dezvolte un lanț economic și industrial de aprovizionare cu hidrogen în Valcamonica, pornind de la sectorul mobilității, să inițieze conversia energetică a teritoriului și să contribuie la decarbonizarea unei părți semnificative a transportului public local. Este un proiect extrem de inovator, care prevede, printre altele, construirea a trei uzine pentru producerea, stocarea și distribuția hidrogenului regenerabil fără emisii de CO2 (în Brescia, Iseo și Edolo), precum și punerea în funcțiune a 40 de autobuze cu hidrogen, pentru a înlocui întreaga flotă folosită astăzi de FNM Autoservizi.
Noile trenuri alimentate cu hidrogen se bazează pe modelul trenului regional Coradia Stream cu un singur nivel al Alstom, destinat pieței europene și deja produs de Alstom în Italia. Coradia Stream alimentat cu hidrogen va menține standardele înalte de confort deja apreciate de pasageri în versiunea sa electrică și va oferi aceleași performanțe de operare ca și trenurile diesel, inclusiv autonomia. Coradia Stream alimentat cu hidrogen poate funcționa pe linii neelectrificate ca înlocuitor pentru trenurile care utilizează combustibili fosili și oferă caracteristici de confort și liniște comparabile cu alte modele electrice Coradia, cu o autonomie de peste 600 km.
Trenul a fost creat și produs la fabricile Alstom din Italia, respectiv uzina Savigliano pentru dezvoltare, certificare, producție și testare, uzina Vado Ligure pentru echiparea „vagonului motor” în care este instalată partea inovatoare din punct de vedere tehnologic, legată de hidrogen, unitatea de la Sesto San Giovanni pentru componente și cea de la Bologna pentru dezvoltarea sistemului de semnalizare.
„Evenimentul de astăzi reprezintă un moment de referință în călătoria începută de Grupul FNM în noiembrie 2020 cu H2iseO. Acesta este un proiect profund inovator, cu semnificații sociale, economice, geografice, de mediu și de mobilitate și are o mare valoare din punct de vedere al sustenabilității, deoarece ne permite să folosim infrastructura feroviară deja existentă prin punerea în funcțiune a noilor trenuri cu hidrogen, care sunt capabile să reducă emisiile, să contribuie la decarbonizarea mobilității în zonă și să asigure un confort mai mare pentru călători. În plus, crearea unei regiuni bazate pe hidrogen, din punct de vedere economic și industrial, începând cu – dar fără a se limita la – mobilitatea feroviară, va avea efecte pozitive asupra economiei și ocupării forței de muncă din zonă”, a explicat președintele FNM Andrea Gibelli.
Trenul cu hidrogen va fi protagonistul primei „văi a hidrogenului” din Italia, situată în Valcamonica de-a lungul liniei neelectrificate Brescia-Iseo-Edolo, și va înlocui trenurile diesel actuale.
„Suntem mândri că suntem astăzi aici împreună cu FNM pentru a prezenta primul tren alimentat cu hidrogen care va intra în funcțiune în sistemul feroviar italian. Un proiect care reprezintă un progres semnificativ pentru întregul sector feroviar și confirmă rolul Alstom în anticiparea și modelarea viitorului mobilității cu soluții de transport noi, extrem de sustenabile”, a declarat Michele Viale, Director General Alstom Italia și Președinte și CEO al Alstom Ferroviaria.
„FERROVIENORD lucrează intens pentru a construi infrastructura aferentă”, a subliniat președintele FERROVIENORD, Fulvio Caradonna, „în pregătirea fazei de testare a trenului și a serviciului comercial. Totul se realizează cu cea mai mare atenție acordată siguranței și sustenabilității, si nici nu se putea altfel. Dezvoltarea proiectelor si executarea lucrărilor urmează proceduri stricte din acest punct de vedere.”
„Suntem mândri că suntem astăzi aici împreună cu FNM pentru a prezenta primul tren alimentat cu hidrogen care va intra în funcțiune în sistemul feroviar italian. Un proiect care reprezintă un progres semnificativ pentru întregul sector feroviar și confirmă rolul Alstom în anticiparea și modelarea viitorului mobilității cu soluții de transport noi, extrem de sustenabile”, a declarat Michele Viale, Director General Alstom Italia și Președinte și CEO al Alstom Ferroviaria.
Alstom este furnizor de trenuri și servicii de mentenanță pentru FNM Group de peste 15 ani. În acest timp, Alstom a contribuit la operarea și întreținerea a peste 100 de trenuri EMU cu un singur nivel, inclusiv 60 de unități Coradia Stream și 90 de locomotive E464.
„Mobilitatea grea este primul domeniu de aplicare pentru hydrogen. Inaugurarea utilizării acestei tehnologii într-un domeniu care conectează, prin vocație, înseamnă că valoarea ei nu se va materializa doar în proiectul individual, ci se va răspândi și în alte domenii. Mă gândesc la industrii și servicii la care poate ajunge rețeaua de hidrogen. Acesta este ceea ce ne propunem să realizăm cu H2iseO: ne dorim să fie scalabil, dincolo de mobilitatea feroviară și autobuz. H2iseO este un pas dintr-o călătorie mai lungă: în ultimii ani am reînnoit progresiv flota în Valcamonica, trecand de la vechile automotoare diesel la ATR-urile mai moderne, mai performante și mai putin poluante, iar în final la hidrogen. Ce inseamna asta? Ce vom trece prin sate mici eliberand vapori de apă în loc de fumul negru de acum câțiva ani”, spune Marco Piuri, CEO al Trenord și director general al FNM.
Vagonul intermediar numit „Vagon motor” în care se află inima tehnologiei hidrogenului este principala sursă de energie. Energia este asigurată prin combinarea hidrogenului (stocat în rezervoare) cu oxigenul din aerul exterior, fără a emite dioxid de carbon în atmosferă. Bateriile litiu-ion de înaltă performanță stochează energia, care este ulterior valorificată în fazele de accelerare pentru a sprijini acțiunea celulelor cu hidrogen și pentru a asigura economia de combustibil.
Alstom se angajează să susțină un viitor cu emisii scăzute de carbon prin dezvoltarea și promovarea unor soluții de transport inovatoare și sustenabile pe care oamenii să le poată folosi cu plăcere. De la trenuri de mare viteză, metrouri, vehicule tip monorail, tramvaie, până la sisteme la cheie, servicii, infrastructură, semnalizări și mobilitate digitală, Alstom oferă clienților săi de o mare diversitate cel mai extins portofoliu din industrie. Prezentă în 63 de țări și având peste 80.000 de angajați din 175 de țări, compania își concentrează competențele de proiectare, inovare și de management de proiect acolo unde este cea mai mare nevoie de soluții de mobilitate. Listată în Franța, compania a înregistrat venituri de 16,5 miliarde de euro pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2023.
FNM este principalul grup integrat de mobilitate sustenabilă din Lombardia. Reprezintă primul pol din Italia care combină managementul infrastructurii feroviare cu mobilitatea rutieră și managementul infrastructurii autostrăzilor, cu scopul de a propune un model inovator de guvernare a cererii și ofertei de mobilitate, marcat de optimizarea fluxului și sustenabilitatea ecologică și economică. Este unul dintre cei mai importanți investitori nestatali ai Italiei în acest sector. FNM S.p.A. este o societate pe acțiuni listată la bursă din 1926. Acționar majoritar este Regione Lombardia, care deține 57,57 la sută din acțiuni.


