Un alt laureat al premiului Nobel pentru economie în 2001, profesorul Joseph Stiglitz (foto), fost economist şef la Banca Mondială, critică politica de austeritate adoptată de Europa. Este al doilea “nobel” care consideră că principala problemă în Europa nu o reprezintă lipsa competitivităţii, ci măsurile de austeritate care ”deprimă” cererea şi slăbesc creşterea economică, după ce Paul Krugman afirma că mai multă austeritate nu serveşte niciunui scop util, iar reducerile drastice ale cheltuielilor nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. De fapt, asistăm la o controversă euro-americană legată de modalitatea de a ieşi din criză: pe de o parte, europenii consideră că cea mai mare problemă a unei economii o reprezintă inflaţia, şi atunci iau toate măsurile pentru a limita acest fenomen, chiar dacă aceasta afectează creşterea economică. De aceea, europenii au recurs şi la reducerea cheltuielilor guvernamentale. Pe de altă parte, americanii consideră că, pentru a avea creştere economică şi, în consecinţă, un şomaj mic, este acceptabil să existe o inflaţie mai mare.
Joseph Stiglitz consideră, într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel şi preluat de Agerpres, că visul american a devenit un mit şi că principala problemă în Europa nu o reprezintă lipsa competitivităţii, ci măsurile de austeritate care ”deprimă” cererea şi slăbesc creşterea economică.
”Principala problemă în Europa, în acest moment, este reprezentată de pachetele de austeritate care deprimă cererea şi slăbesc creşterea economică. Reversul acestei politici este absolut esenţial pentru a dezvolta creşterea şi mai multă egalitate. Spania, de exemplu, devine din ce în ce mai slabă, banii se scurg din ţară şi există o spirală descendentă vicioasă”, a afirmat reputatul economist american ca răspuns la întrebarea dacă este redistribuirea strategia necesară atunci când vine vorba de Europa şi de criza euro – mutarea banilor din nord în sud.
Solicitat să comenteze dacă adevărata problemă nu este lipsa de competitivitate, Stiglitz consideră că actuala criză din Europa nu este cauzată de datoriile şi deficitele excesive pe termen lung, ci de reducerile cheltuielilor guvernamentale.
”Recesiunea a cauzat deficitele, nu invers. Înainte de criză Spania şi Irlanda au avut excedente bugetare. Ele nu pot fi acuzate de risipă fiscală. Mai multă disciplină fiscală nu va face decât să înrăutăţească recesiunea. Nicio economie nu s-a redresat vreodată dintr-o recesiune prin austeritate”, susţine Stiglitz.
Ce se poate spune în acest caz de Estonia sau Letonia, unde reducerile drastice de cheltuieli au stimulat productivitatea şi redresarea celor două state baltice? Stiglitz a apreciat că este vorba de economii mici, care pot compensa pierderea cheltuielilor publice prin mai multe exporturi. Dar acest lucru nu funcţionează cu o rată de schimb fixă şi în situaţia în care partenerii comerciali nu o duc bine, afirmă el.
”Ţările în criză nu suferă de pe urma cheltuielilor excesive. Problema nu este oferta, ci cererea. Este responsabilitatea politicii monetare şi fiscale să menţină economia la ocuparea deplină a locurilor de muncă”, spune laureatul Nobelului.
Nicio gospodărie privată nu poate trăi permanent dincolo de mijloacele sale. De ce ar trebui să fie scutite guvernele de la aceasta regulă? îl întreabă Der Spiegel.
În opinia lui Stiglitz, ţările sunt diferite de gospodării. Dacă un cetăţean îşi reduce cheltuielile, acest lucru este fără consecinţe pentru ţară. Şomajul nu creşte. Dar dacă guvernul reduce cheltuielile, acest lucru are un efect major. O expansiune a cheltuielilor poate creşte producţia prin crearea de locuri de muncă, ce vor fi ocupate de persoane care, în caz contrar, sunt şomere.
Stiglitz consideră că este nevoie de drumuri, poduri şi aeroporturi. Veniturile provenite din investiţii publice în tehnologie au fost în medie foarte mari, economistul american dând exemplul Internetului, Proiectului Genomului Uman şi telegrafului.
Potrivit Der Spiegel, există şi multe exemple de bani publici risipiţi – programul spaţial american, care costă o avere, dar rezultatele au fost discutabile. ”Chiar şi aceste cheltuieli sunt mai puţin mari decât banii irosiţi de sectorul financiar privat din America şi miliardele cheltuite pentru a salva companii. O singură corporaţie, AIG, a primit peste 150 de miliarde dolari – mai mult decât s-a cheltuit în materie de asistenţă pentru familiile nevoiaşe din 1990 până în 2006”, a exemplificat Stiglitz.
Întrebat dacă strategia unor pachete de stimulare tot mai mari nu duce la inflaţie, Stiglitz este de părere că slăbiciunea în economia europeană reprezintă un risc mult mai mare decât orice risc de inflaţie moderată. ”Este mai bine să ai locuri de muncă în care salariul a scăzut în termeni reali cu câteva procente, decât niciun loc de muncă”, subliniază el.
În ceea ce priveşte perspectivele de viitor ale Europei, Stiglitz consideră că Europa se confruntă cu un punct critic. Alternativele sunt “mai multă Europa” sau “nicio Europa”. Varianta la jumătatea drumului este instabilă, susţine el.
”Europa are nevoie de un sistem bancar comun şi un cadru financiar comun. Dacă Europa împrumută ca întreg va putea avea acces la credite chiar mai bine decât SUA. Prin urmare, “mai multă Europa” nu înseamnă doar mai bine pentru Spania sau Italia, ci şi pentru Germania”, detaliază profesorul de economie american.
SUA au fost întotdeauna considerate pământul oportunităţilor. Ce a devenit visul american?, îl întreabă Der Spiegel. ”Această credinţă este, încă, puternică, dar visul american a devenit un mit. Şansele de viaţă ale unui cetăţean american tânăr sunt mai dependente de veniturile şi educaţia părinţilor săi decât în oricare altă ţară industrială avansată pentru care există date. Credinţa în visul american nu este susţinută de date”, consideră Stiglitz.
Potrivit economistului american, datele arată că nu a existat nicio îmbunătăţire în bunăstare pentru familia americană tipică timp de 20 de ani. Pe de altă parte, un procent de la vârf primeşte 40% mai mult într-o săptămână decât primeşte o cincime de jos a populaţiei într-un an întreg. ”Pe scurt, am devenit o societate divizată. America a creat o maşină economică minunată, dar cele mai multe beneficii au mers la vârf”, spune Stiglitz.
”Avem nevoie de o strategie de creştere pentru a stimula economia. Noi nu am investit suficient timp de 30 de ani în infrastructură, tehnologie, educaţie”, ţine să sublinieze el.
Cu o povară a datoriei de 16.000 miliarde de dolari nu este mult loc de manevră, potrivit Spiegel. ”SUA pot împrumuta la o rată a dobânzii aproape de zero, ar fi o prostie să nu investim mai mulţi bani şi să nu creăm locuri de muncă. Am putea face, de asemenea, eforturi pentru a se asigura că super-bogaţii să plătească partea lor în mod echitabil. Am putea colecta mai mulţi bani într-o varietate de moduri. De exemplu, companiile miniere. Guvernul le acordă dreptul de a extrage resurse pentru mult mai puţin decât ar trebui, dar licitaţiile vor asigura că plătesc în mod corespunzător”, a detaliat Stiglitz.
Lucrul cel mai important în opinia laureatului Nobelului este de a ajuta economia să crească de o manieră în care să beneficieze şi cei din partea de jos a societăţii şi cei de la vârf şi să se pună capăt “rent seeking-ului” (obţinerea de venituri prin manipularea pieţei), care deplasează atât de mulţi bani de la cetăţenii de rând spre cei din vârf.
