Revoluţia gazului de şist a început în SUA, dar ar putea deveni curând globală. Companiile din domeniul energetic folosesc aceleaşi tehnici, care au deblocat vastul potenţial de gaze de şist din SUA, şi în celelalte bazine din lume. Speranţa este ca zonele vizate să se dovedească la fel de prodigioase precum zonele Barnett, Ford Eagle, Bakken şi Marcellus, care au revoluţionat piaţa nord-americană a gazelor şi au alimentat o renaştere industrială în SUA, notează Financial Times (FT) într-o analiză preluată de Agerpres.
Unul dintre cei mai entuziaşti exploratori este Chevron. A început să prospecteze pentru viitoare bazine de gaz de şist cu doi ani în urmă, le-a introdus pe o hartă a celor mai profitabile pieţe de gaz şi s-a focalizat asupra locurilor unde cele două s-au suprapus. Europa de Est s-a plasat cel mai bine la ambele capitole.
Chevron s-a focalizat asupra unei zone geologice ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră, numită ”Sutura Trans-Europeană”, şi a început să cumpere drepturi de concesionare de fiecare parte a ei. Compania preconizează explorarea a 1,2 milioane hectare în Polonia şi România, are acorduri în Bulgaria şi a obţinut recent dreptul de a negocia un mare contract de gaze de şist în Ucraina.
“Dacă te uiţi la o hartă a regiunii din satelit poţi vedea o linie pe care o urmărim”, afirmă Jay Pryor, şeful departamentului de dezvoltare a afacerii de la Chevron. “Încercăm să obţinem cele mai bune suprafeţe din această zonă”, a precizat el.
Şisturile sunt cele mai comune roci sedimentare de pe Pământ, constituind sursa de hidrocarburi care migrează în rezervoare convenţionale. Boom-ul american a început atunci când companiile petroliere au dezvoltat modalităţi de exploatare directă din roca – sursă, folosind tehnici cum ar fi fracturarea hidraulică, pentru a deschide roca şi elibera gazul prins în interior.
Aceleaşi procese pot debloca rezerve şi din alte regiuni, printre care Australia, Africa de Sud şi Europa de Est. O evaluare a potenţialului din 32 de ţări făcută de către Energy Information Administration (EIA), o agenţie federală din SUA, a constatat că şisturile ar putea creşte resursele mondiale recuperabile din punct de vedere tehnic cu peste 40%.
Se cunosc, însă, puţine lucruri despre noile bazine de gaz de şist. Acest lucru este în contrast puternic cu SUA, unde foraje extensive în zone cum ar fi Barnett Shale din Texas au pus la dispoziţie deja cantităţi mari de date geologice înainte să se fi estimat cum să se exploateze gazul. În Newark East Field, de exemplu, care este nucleul Barnett, peste 3.000 de puţuri au fost forate până în 2000. Aceasta a fost munca de pionierat care a deschis calea pentru boom-ul de producţie imens din anii următori.
Avantaj SUA
“În Europa, un număr semnificativ de puţuri trebuie forate pentru a ajunge la o înţelegere aprofundată a bazinelor“, a afirmat Menno Koch de la Lambert Energy, o companie de consultanţă din Londra.
Există şi alte obstacole. Gazul de şist a cunoscut un boom în SUA datorită sutelor de prospectori antreprenoriali independenţi, reţelei uriaşe de companii de servicii petroliere, care oferă instalaţii de foraj şi alte echipamente vitale, şi pieţelor financiare sofisticate, care au furnizat capital noilor companii.
Un alt aspect al scenei din America de Nord este proprietatea privată asupra drepturilor de minerit, care le oferă proprietarilor un stimulent economic mare pentru a dezvolta gazul de şist din subsolul lor. Foarte puţine locuri din afara SUA prezintă această combinaţie câştigătoare de factori.
Robert Clarke, şeful departamentului de gaze neconvenţionale de la firma de consultanţă Wood Mackenzie, spune că singurele ţări care au o combinaţie potrivită de factori – cum ar fi dreptul de geologie, sprijinul guvernamental, preţurile robuste la gaze, numeroase companii de servicii şi interes din partea companiilor mari de explorare – sunt Argentina, Australia şi Indonezia. Printre ţările în care lipsesc piese cruciale din puzzle, a menţionat Spania, Irlanda şi Africa de Sud.
Sprijinul guvernamental este un element critic. “Trebuie să existe o dorinţă din partea ţării gazdă de a lucra cu un operator care spune: “Trebuie să mă lăsaţi să forez 400 de puţuri pe an”. Este necesară o schimbare în gândire din partea autorităţilor de reglementare”, afirmă Clarke.
Opoziţie de mediu
Totuşi, în multe ţări, aceasta este o cerinţă dificilă. Opoziţia faţă de fracturarea hidraulică, despre care ecologiştii spun că ar putea contamina apele subterane, a determinat unele ţări, cum ar fi Franţa, să interzică practica. În ianuarie, Guvernul bulgar a decis să retragă companiei americane Chevron autorizaţia pentru exploatarea unui zăcământ de gaze de şist, după ample proteste împotriva fracturării hidraulice.
O astfel de opoziţie este mai puţin vocală în Argentina, considerată de mulţi drept cel mai probabil loc în care se va dezvolta revoluţia gazului de şist. Studiul EIA a estimat rezervele de gaze de şist ale ţării la 774 trilioane de metri cubi, după China şi SUA. Resursele de la ”Vaca Muerta” sunt atât de vaste, încât continuă să atragă interesul investitorilor străini, chiar şi după ce Guvernul a preluat controlul asupra celei mai mari companii petroliere din ţară, YPF, de la compania spaniolă majoră Repsol.
O altă ţară adesea vehiculată drept viitor gigant în domeniul gazului de şist este Polonia, dornică să-şi reducă dependenţa de importurile scumpe de gaz rusesc. Sectorul a atras grupuri mari, cum ar fi Chevron, populaţia sprijină în mare măsură exploatarea, iar preţurile la gaz sunt la nivelul adecvat pentru a face producţia profitabilă. Dar Polonia este cu mult în urma Argentinei.
”Nu au fost forate suficiente puţuri pentru a fi în măsură să spunem cu certitudine că Polonia va produce o cantitate semnificativă de gaz de şist”, a afirmat Clarke. Acest lucru este în contrast cu Argentina, unde “informaţiile privind performanţele bune ilustrate de exploratori prezintă rate de debit pozitive”, a precizat el.
Imaginea Poloniei a suferit o lovitură în acest an, atunci când compania ExxonMobil s-a retras, după ce nu a reuşit să găsească volume comerciale de gaz la două din puţurile forate.
Chevron recunoaşte că Europa de Est este o ”terra incognita”, aflându-se, încă, în stadiul incipient privind efectuarea de teste seismice în Polonia, forarea de puţuri verticale de bază şi prelevarea de mostre de bază. Numai atunci când va începe fracturarea hidraulică va şti cu adevărat cât de mult gaz există şi dacă are volumul şi ratele de debit care pot sprijini producţia pe scară largă.
Munca este lentă şi minuţioasă. “La cinci ani de la începerea operaţiunilor trebuie să ştim dacă vom avea sau nu producţie”, afirmă Ian MacDonald, vicepreşedintele Chevron pentru Europa, Eurasia şi Orientul Mijlociu. “Am fost în Polonia timp de doi ani şi avem nevoie de încă trei pentru a decide dacă prezintă un interes comercial sau nu. Este nevoie de 10 ani în total înainte de a avea o producţie comercială pe scară largă”, a precizat el.
