Valoarea totală estimată a pieţei, atât pentru tranzacţiile cu valori comunicate, cât şi pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 6,5-7,5 miliarde de euro, în timp ce tranzacţiile cu valori comunicate s-au ridicat la 4,1 miliarde de euro, nivel record în 2022, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România.
De asemenea, numărul de tranzacţii cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte România a ajuns la 157. Pentru comparaţie, valoarea de piaţă a tranzacţiilor în anii anteriori a variat între 3,5 şi 4 miliarde de euro la nivel anual, iar numărul cel mai mare de tranzacţii a fost de 137, în 2021.
În 2022, au avut loc zece tranzacţii cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro, faţă de 12, în 2021.
„După o perioadă foarte bună a pieţei de M&A în 2020 şi 2021, începutul lui 2022 a indicat faptul că urmează un an în care se vor înregistra noi recorduri. Am avut tranzacţii în valoare de peste 4 miliarde de euro încheiate numai în prima parte a anului 2022. În a doua jumătate a anului, însă, mai ales în ultimul trimestru, am observat o temperare atât a valorii, cât şi a numărului tranzacţiilor, în ton cu evoluţia globală. Cu toate acestea, 2022 rămâne un an de vârf din perspectiva valorii tranzacţiilor încheiate, în linie şi cu investiţiile străine directe record”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.
El a subliniat că, în 2022, interesul business-urilor locale pentru listarea la bursă şi pentru atragerea de finanţare prin intermediul bursei a fost mai mic comparativ cu anul anterior. Totodată, Radu Dumitrescu a subliniat că numărul de tranzacţii cu valori de peste 5 milioane de euro în care au fost implicate firme de capital privat de partea vânzătorului sau a cumpărătorului s-a menţinut la acelaşi nivel, respectiv 25 în cursul anului 2022, faţă de 24 în cursul anului 2021.
„Având în vedere evoluţia pieţei în a doua parte a anului 2022, evoluţia pieţei regionale şi globale şi situaţia geopolitică, mă aştept ca prima parte a anului 2023 să fie caracterizată de valori mai scăzute. Cred că România rămâne o destinaţie atrăgătoare pentru investitori, fiind o piaţă care a crescut constant în ultimii ani şi care atrage atât investitori strategici, cât şi financiari/instituţionali”, a precizat Radu Dumitrescu.
Conform analizei, în topul celor mai mari tranzacţii din 2022 se află Romgaz, al cărui acţionar majoritar este statul român, care a ajuns la un acord pentru a achiziţiona o participaţie de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 1,008 miliarde de euro.


