Acasă Economie Prețuri plafonate la energie electrică

Prețuri plafonate la energie electrică

de A

Guvernul a anunțat noi plafoane de preț la energie electrică, atât pentru clienții casnici, cât și pentru cei industriali. A fost totodată adoptată Ordonanța de Urgență pentru reglementarea prețurilor de producție și mecanismul de vânzare a energiei, care va fi valabil până în martie 2025.

Clienții care, în anul 2021, au avut un consum mediu lunar de energie electrică de sub 100 kWh, vor plăti în continuare prețul plafonat de acum, 68 de bani/kWh. Nu se schimbă pactic nimic pentru ei.

Cei care, în anul 2021, au avut un consum mediu lunar de energie electrică cuprins între 100 și 255  kWh, vor plăti în continuare prețul plafonat de acum, 80 de bani/kWh. Nici pentru ei nu se schimbă nimic, scrie Economica.net.

Clienții care au avut un consum mediu lunar peste 255 kWh, dar sub 300 kWh, au parte de o modificare. Pentru primii 255 kWh, vor plăti prețul de 80 de bani/kWh, la fel ca și acum, dar pentru diferența de până la 300 kWh, vor plăti un preț plafonat de 1,3 lei/kWh. Înainte, pentru această diferență, furnizorul calcula un cost lunar de achiziție, peste care punea marja sa de furnizare reglementată, tarifele de rețea și taxele. Acum, factura este mult mai predictibilă pentru acest tip de client.

Clienții care au avut, în 2021, un consum mediu lunar de peste 300 kWh nu aveau parte până acum de o plafonare a prețului. Potrivit declarațiilor publice, ei vor plăti un preț plafonat de 1,3 lei/kWh pentru toată cantitatea de energie consumată.

Toate IMM-urile și companiile din industria alimentară vor plăti în continuare prețul plafonat de 1 leu/kWh, nu se schimbă nimic pentru această categorie de consumatori. Din declarațiile publice, vor plăti acest preț și instituțiile publice și, posibil, companiile de transport și cele de apă.

Celelalte companii, care nu aveau până acum niciun plafon de preț, vor plăti prețul plafonat de 1,3 lei/kWh pentru tot consumul de energie. Astfel, și pentru acești clienți, costurile cu energia electrică vor fi mult mai predictibile.

Precizăm că aceste prețuri plafonate sunt cele finale, cu tarife de rețea și taxe. Ele sunt maximale, și, dacă clienții au parte de prețuri mai mici în contracte decât aceste plafoane, le vor plăti pe primele.

din aceeasi categorie