A venit, oare, vremea pentru unele guverne din zona euro să înceapă să vândă ”argintăria familiei”, metaforic vorbind? Mai precis, să se atingă de rezervele de aur pentru a găsi o soluţie la criza din Europa? Aceasta este o întrebare care s-a vehiculat recent în unele cercuri de elaborare a politicilor şi de investiţii. Acum, că se apropie toamna, este clar că zona euro rămâne sub stres profund. Dar, în acelaşi timp, este neclar dacă Banca Centrală Europeană – pentru a nu mai vorbi de politicienii din zona euro – va fi cu adevărat capabilă să facă ceva pentru a atenua temerile pieţei şi a reduce costurile îndatorării, comentează un articol publicat de Financial Times (FT) şi preluat de Agerpres.
Consiliul Mondial al Aurului – organismul care reprezintă industria aurului – a lansat, recent, o nouă idee: este timpul ca guvernele din zona euro să înceapă să folosească aurul de o manieră creativă, în special ţări cum ar fi Italia, pentru a reduce ratele dobânzilor.
Miza se învârte în jurul celor aproximativ 10.000 de tone de rezerve de aur, deţinute în prezent de guvernele din zona euro. Potrivit Consiliului, “este bine cunoscut faptul că unele dintre ţările cele mai afectate de criză, printre care Portugalia şi Italia, deţin o proporţie semnificativă din aceste active”.
Cum era de aşteptat, situaţia i-a determinat pe unii să sugereze că guvernele ar trebui să vândă o parte din acel aur. Valoarea aurului a crescut în ultimii ani şi, dacă a existat vreodată un moment mai propice în care ţările din zona euro să aibă nevoie de o mană neaşteptată – pentru a plăti dobânzi la obligaţiuni -, atunci acesta este.
Consiliul Aurului, în ceea ce-l priveşte, insistă că ar fi o greşeală. În afara faptului că un depozit masiv de aur ar descuraja preţul, problemele datoriilor din zona euro sunt acum atât de mari, încât vânzările de aur nu ar face decât să zgârie suprafaţa problemei. Sau, aşa cum observă: “Depozitele de aur din ţările afectate de criza din zona euro (Portugalia, Spania, Grecia, Irlanda şi Italia) reprezintă doar 3,3% din datoria restantă combinată a guvernelor lor centrale”.
Consiliul favorizează o idee alternativă: ca ţările din zona euro să-şi securizeze în esenţă o parte din acest aur, prin emiterea de obligaţiuni de stat, care să fie garantate de aur. Punctul-cheie este că aurul va fi folosit pentru a oferi securitate suplimentară pentru obligaţiuni – reasigurând, astfel, investitorii, care nu mai au încredere în bilanţurile guvernamentale din zona euro.
“Folosind doar o parte a acestor rezerve de aur ca garanţie s-ar putea reduce semnificativ rata la care fiecare dintre aceste ţări (de la periferie) ar putea emite instrumente de datorie”, susţine Consiliul, subliniind că acest sistem a fost folosit în câteva ocazii anterior. În 1970, de exemplu, Italia şi Portugalia şi-au folosit rezervele de aur ca garanţie pentru a obţine credite de la Bundesbank, Banca pentru Reglementări Internaţionale şi alţi creditori. Mai recent, India a ridicat un împrumut de la Japonia, pe care l-a sprijinit cu aur.
Există vreo şansă ca această idee să se aplice?, se întreabă FT. Lăsând deoparte interesul Consiliului Aurului de a-şi promova proiectul, obligaţiunile garantate cu aur ar putea ajuta, în unele privinţe. Sunt, însă, puţine semne că ideea ar fi atras un sprijin serios din partea factorilor de decizie politică până acum. Chiar dacă liderii zonei euro au îmbrăţişat ideea, ar exista unele obstacole juridice majore. În primul rând, o mare parte din aur este deţinută de băncile centrale, nu de trezorerii.
Cu un deceniu în urmă, părea extrem de demodat chiar şi să sugerezi că un investitor sau o instituţie ar putea folosi aurul ca o garanţie. În epoca cyber-finanţelor, titluri de valoare, cum ar fi bonurile de trezorerie, tindeau să conducă. Dar, în ultimele luni, grupuri, cum ar fi LCH.Clearnet, Intercontinental Exchange şi Chicago Mercantile Exchange, au început tot mai mult să accepte aurul ca garanţie pentru cerinţele de marjă pentru instrumentele financiare derivate. La începutul verii, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară a emis un document, care sugera ca aurul să fie unul dintre cele şase elemente utilizate ca garanţie pentru cerinţele de marjă, alături de elemente cum ar fi titlurile de stat.
Toate acestea sugerează că este în curs o evoluţie lentă a atitudinilor – nu atât în ceea ce priveşte dezirabilitatea aurului în sine, cât indezirabilitatea şi gradul de risc al altor presupuse active “sigure”, cum ar fi obligaţiunile de stat. Acest model este puţin probabil să se schimbe prea curând, mai ales că pieţele aşteaptă să vadă ce va dezvălui reuniunea BCE din 6 septembrie.
