Acasă MediuDezvoltare Durabila ASFOR: confuzii în proiectul de regulament UE privind vânzarea lemnului

ASFOR: confuzii în proiectul de regulament UE privind vânzarea lemnului

de L M

Uniunea Europeană pregătește un regulament care vizează punerea pe piață a lemnului, dar mai ales condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a proteja pădurea cât mai mai mult de tăierile ilegale. ASFOR, asociația forestierilor români, alături de alte organizații de profil din Europa atrag atenția asupra erorilor ce sunt cuprinse în proiectul de regulament, erori ce pot afecta semnificativ comerțul cu lemn. În prezent, este aplicabil Regulamentul nr. 995/2010, iar noul act normativ vrea să reflecte cât mai fidel noile politici „verzi” promovate de Uniunea Europeană.

Cele mai importante organizații ale industriei forestiere, prelucrării lemnului și mobilei din Europa au trimis o serie de sugestii la propunerea de Regulament a Parlamentului European și a Consiliului privind punerea pe piața UE, precum și importul sau exportul unor mărfuri și produse asociate cu „defrișarea și degradarea pădurilor”. Noul Regulament va abroga Regulamentului nr. 995/2010, se arată într-un comunicat de presă al ASFOR, asociație a forestierilor români. ASFOR, în calitate de membru al Organizației Europene a Operatorilor Economici din Domeniul Industrializării Lemnului (EOS), s-a alăturat acestui demers.

Ideea de a revizui vechiul regulament a venit în contextul în care măsurile de protecția mediului s-au „rafinat” ca urmare a angajamentelor luate pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice. „Din acest motiv, este de maximă importanță ca cerințele care privesc lemnul din noua propunere de Regulament să fie realizate cu atenție, luând în considerare mai multe aspecte”, precizează comunicatul.

Potrivit documentului, certificările Chain-of-Custody (CoC) sunt o modalitate de a sprijini silvicultura responsabilă urmând lanțul de aprovizionare, iar standardele dezvoltate demonstrează trasabilitatea lemnului. Certificarea CoC este o modalitate pentru companii să își asume poziția „fără defrișare” prin procurarea produselor din lemn numai din surse responsabile, certificate independent conform acestor standarde.

„Este de la sine înțeles că industria europeană a lemnului condamnă cu fermitate orice formă de tăiere ilegală și de aceea a făcut investiții mari pentru a se asigura că legile, regulile și reglementările forestiere sunt respectate în timpul recoltării, transportului, prelucrării și comerțului cu produse forestiere. Trebuie amintit aici faptul că lemnul și produsele pe bază de lemn sunt deja acoperite de Regulamentul privind lemnul, care prevede că produsele care intră pe piața UE au fost recoltate și comercializate cu respectarea legilor din țările producătoare”, mai spune comunicatul.

„Dar, alături de colegii noștri din industria europeană a lemnului, ne exprimăm preocuparea pentru definiția utilizată în propunere în ceea ce privește măsurarea „degradării pădurilor” sau a „pădurii degradate”. Aceste concepte nu sunt susținute de niciun consens științific internațional. A existat o dezbatere considerabilă pe această temă în contextul Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), dar opiniile au fost divergente și contradictorii”, a declarat Ciprian Muscă, președintele ASFOR.

Mai mult, „adoptarea unei definiții ambigue prezintă un risc pentru recoltarea durabilă în curs și activitatea deja planificată în statele-membre. Care ar trebui să fie, de exemplu, densitatea biomasei într-o pădure nedegradată? Starea naturală și dinamica ecosistemelor forestiere sunt variabile, iar impactul perturbărilor umane asupra pădurilor variază atât în intensitate, cât și în dimensiune ca spațiu și, de asemenea, ca frecvență. În aceeași măsură diferă și capacitățile de refacere a ecosistemelor”, completează documentul.

ASFOR susține că ambiguitatea definiției ar putea duce chiar la blocarea industriei lemnului și la oprirea recoltării lemnului în Europa. Prin urmare, până la stabilirea unui acord solid la nivel internațional și pe baze științifice, definițiile de acest tip ar trebui eliminate din propunerea de regulament.

Pe de altă parte, asociația forestierilor a precizat că industriile europene de prelucrare a lemnului și de mobilier sprijină ferm certificarea forestieră voluntară, care oferă o asigurare suplimentară cu privire la angajamentul producătorului de lemn față de protejarea valorilor de mediu și sociale în silvicultură.

De aceea, „este imperativă evitarea sarcinilor administrative care duc la noi poveri pentru companii. Nu încurajăm extinderea cerințelor de due-diligence ale operatorilor de către comercianți, deoarece se vor crea, cu siguranță, confuzii și erori. Pe de o parte, operatorii sunt cei care plasează lemnul și produsele din lemn pe piață, iar printre aceștia se numără și importatorii. Deja pe baza  reglementărilor existente, aceștia trebuie să implementeze un sistem de due-diligence pentru a evita ca produsele lor să conțină cherestea obținută ilegal. Pe de altă parte, comercianții tranzacționează  lemn sau produse din lemn care au fost deja introduse pe piața UE de către operatori. Comercianții trebuie să primească informațiile corespunzătoare de la operatori”, susține ASFOR.

Noua cerință legată de furnizarea coordonatelor geografice ale tuturor parcelelor de teren din care provin mărfurile și produsele relevante, cerință care în România este deja implementată, cauzează o birocrație inutilă, care are menirea de a minimaliza acțiunile instituțiilor abilitate de control. „Cerințele de due-diligence nu trebuie să ducă la situații în care se încălcă legea concurenței și se compromite un contract confidențial între vânzător și cumpărător. Colectarea informațiilor geografice (geolocație) poate duce la numeroase erori, așa cum am avut în România prin aplicarea SUMAL 1, erori de locație corectate cu greu prin SUMAL 2”, arată forestierii.

„Adăugăm aici că angajamentele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) interzic discriminarea între membrii săi. Acest lucru poate fi un obstacol pentru UE atunci când va stabili care țări au un risc scăzut, standard sau ridicat de defrișare. Reguli comerciale se concentrează pe produse și sunt limitate atunci când vine vorba de procesele și metodele de producție. Prin urmare, UE trebuie să fie atentă atunci când legiferează în acest domeniu”, se precizează în comunicat.

„În ceea ce privește accesul la justiție, subliniem că, în cercetarea unei infracțiuni, dovezile trebuie să fie relevante din punct de vedere logic, materiale și competente. Expresia folosită în propunere – „preocupări fundamentate” – nu este suficientă. A fi acuzat în mod fals de posibile infracțiuni, cum ar fi exploatarea forestieră ilegală, reprezintă o lovitură de proporții inimaginabile pentru companiile din lemn”, mai aeară documentul.

„Având în vedere complexitatea Regulamentului propus, poate fi o provocare pentru companii să înțeleagă toate nuanțele modului în care schimbările legislative le vor afecta afacerile. Este imperativ ca firmele să primească suficient timp și sprijin pentru a se adapta la schimbări. Doi ani, așa cum se prevede în propunere, nu este un interval de timp suficient pentru a evalua implementarea noului regulament în companii, motiv pentru care propunem o perioadă de cinci ani”, a completat Ciprian Muscă, președintele ASFOR.

 

din aceeasi categorie