Una dintre cele mai lovite categorii de companii, ce resimte din plin actuala criză a prețurilor la energie, este cea a ”rețelarilor”, adică acele companii prin echipamentele cărora trece curentul electric de la producător, până la consumator. Ceea ce se întâmplă astăzi pe piață pare că a schimbat comportamentul acestor companii.
În sectorul energetic, curentul electric produs în hidrocentrale, termocentrale, la Cernavodă sau de către regenerabili este transportat și apoi distribuit către consumatorii casnici și industriali. Transelectrica este compania care transportă electricitatea prin liniile și stațiile de înaltă tensiune, iar E-Distribuție Muntenia, Banat și Dobrogea, Distribuție Oltenia, Distribuție Energie Electrică România (DEER, care cuprinde fostele Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud)) și Delgaz Grid aduc curentul până la consumatori, prin rețelele și stațiile proprii.
Toți aceștia au ceea ce se numește ”consum propriu tehnologic” (CPT), adică pierderi de energie electrică în elementele componente ale reţelei (liniile de curent, transformatoarele, condensatoarele, bobinele şi echipamentele electrice din staţiile aferente reţelei). Legile lui Ohm și Joule sunt la fel de ”implacabile” ca și legea gravitației! Că vrem, că nu vrem, gravitație tot există! La fel și la distribuitorii de energie: că vor, că nu vor, CPT tot au!
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a și emis proceduri de stabilire a CPT-ului pentru Transelectrica, precum și pentru fiecare distribuitor de energie electrică. Acest consum propriu tehnologic trebuie acoperit de către Transelectrica și distribuitori prin achiziții de energie electrică. Altminteri spus, fiecare trebuie să achiziționeze energie din piață pentru ”a suplini” CPT-ul, pentru ca aceeași cantitate de energie preluată de la producători să ajungă la consumatori (adică ”să-și completeze” pierderile).
Până acum, companiile de rețea ”așteptau” până aproape de momentul consumului pentru a-și completa CPT-ul. De exemplu, anul trecut, abia în luna aprilie au început să iasă pe piață, pentru a achiziționa energie.
Marii producători de energie, precum Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica, au început să vândă energie pe platformele administrate de Opcom, pentru anii 2022, 2023 și chiar 2024 și 2025 încă din lunile ianuarie și februarie 2021. Cu excepția companiei Electrica Furnizare, toți ceilalți mari furnizori ce dețin și distribuții de energie electrică au ieșit în piață abia din lunile martie – aprilie 2021. Iar energia achiziționată, cu câteva excepții, era doar pentru anul 2022.
Singurii care au achiziționat cu adevărat energie pentru mai mulți ani (pe platforma PCCB – LE – Flex) au fost furnizorii fără distribuții (precum Tinmar și Nova, care au și consumatori finali) sau traderii (adică acele companii ce dețin licență doar pentru a tranzacționa energia, fără, însă, a avea consumatori finali, cei mai activi fiind Electric Planners, Energy Distribution Services și exportatorii, care nu sunt licențiați în România, ci în țările de origine, membre ale UE, precum Energy Danmark și Petrol Slovenska). Nova, de exemplu, a cumpărat peste 225 MW în bandă, pentru diferite perioade, unele chiar și până la sfârșitul anului 2025. Tinmar, de asemenea, a achiziționat circa 290 MW, în bandă, pentru diverse perioade, unele tot până la sfârșitul anului 2025. Avantajul acestor furnizori și traderi, care au achiziționat energie chiar de la începutul anului 2021 pentru perioade ce ajung până în anul 2025, este acela că au luat energia la un preț ”de invidiat”: chiar și cu 270 lei/MWh! Sigur, unii dintre ei au și început să revândă energia achiziționată, pe aceeași platformă PCCB – LE – Flex, la prețurile actuale ale pieței, adică la 850 – 870 lei/MWh.
Și legislația e de vină
Cum marii furnizori și distribuitori au apărut în piață abia din luna aprilie 2021, au ajuns să cumpere energie la prețuri mai mari. Mai mult, abia spre sfârșitul anului 2021 au început distribuțiile să fie prezente mai pregnant pe piață. Dar, în vara anului trecut a avut loc ”un punct de cotitură”: prețurile în piață au început să urce vertiginos! De exemplu, dacă, în lunile februarie, martie, aprilie 2021, CE Oltenia obținea 270 lei pe MWh vândut, pe 17 septembrie, când compania a scos la vânzare 50 MW în bandă, pentru perioada ianuarie – martie 2022, și a cerut 600 lei/MWh, a obținut de la Enel aproximativ 820 lei/MWh. Practic, se instalase deja ”foamea” de energie!
Cel mai mare preț pe PCCB – LE – Flex a fost obținut de Veolia, care a vândut, pe 15 decembrie 2021, 20 MW în bandă, pentru lunile ianuarie și februarie 2022, și pentru care Enel a plătit 1.670 lei/MWh!
Poate că și legislația a fost de vină! Indiferent de prețul cu care distribuțiile sau Transelectrica achiziționau energia pentru acoperirea CPT-ului, acesta le era recunoscut în tarife, de către ANRE. Ceea ce nu s-a mai întâmplat acum! De exemplu, deși E-Distribuție a achiziționat energia cu 1.670 lei/MWh pentru CPT, ANRE recunoaște companiei, la fel ca și tuturor celorlalți distribuitori, doar 450 lei/MWh. Ceea ce, evident, bagă distribuțiile pe pierderi enorme!
În principiu, la nivel de țară, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), CPT-ul reprezintă circa 10% din consumul intern de energie electrică. Anul trecut, de exemplu, CPT-ul a reprezentat 5,5 TWh, dintr-un consum final la nivel de țară de 55 TWh. La un calcul absolut sumar, presupunând că diferența între prețul de achiziție al energiei și cel recunoscut de ANRE este de 500 lei/MWh, pierderile tuturor distribuitorilor ar ajunge la circa 225 milioane de euro într-un an! Sigur, cu cât ai mai multe distribuții (precum Electrica și Enel, care au, fiecare, câte trei distribuții), cu atât pierderile sunt mai mari!
Probabil de aceea și distribuitorii au început să-și schimbe comportamentul și să iasă în piață chiar din primele luni ale acestui an! Tocmai pentru a profita de prețurile mai mici de la început de an.
Este adevărat, nu prea au avut ”câștig de cauză”! Traderii au avut oferte mai mari, astfel că au câștigat energia scoasă la vânzare. La fel de adevărat este și că, practic, traderii nu-și asumă mari riscuri! Potrivit celor mai multe dintre contracte, cumpărătorii energiei trebuie să depună o garanție bancară în favoarea vânzătorului. Dar, de exemplu, într-un contract se stipulează că ”termenul de prezentare a scrisorii de garanție bancară de bună execuție în format letric (…) este de cel putin 3 zile financiare, înainte de prima zi de începere a livrărilor de energie electrică şi reprezintă condiţie de intrare efectivă în vigoare a Contractului”. Altminteri spus, dacă, cu trei zile înainte de începerea livrărilor, traderului nu-i mai convine prețul, poate denunța contractul și plătește garanția, care nici nu este prea mare!
Probabil că aceasta ar fi una dintre soluțiile la actuala criză a prețurilor la energie: responsabilizarea participanților la piață, prin depunerea unor garanții mult mai substanțiale, încă de la câștigarea licitațiilor și semnarea contractelor. Astfel, s-ar mai calma prețurile în piață, pentru că ar crește riscurile companiilor de a pierde bani, cu cât prețurile sunt mai mari! Ceea ce ar determina cumpărătorii să ofere prețuri mai normale!
