România se află în fața unei decizii extrem de importante nu numai pentru sectorul energetic, ci pentru întreaga economie: intervine pentru salvarea unor furnizori de energie sau bulversează, practic, întreaga economie? Pentru că insolvența celui mai mare furnizor de energie din piața concurențială, Getica 95, poate cauza efecte dintre cele mai periculoase! Iar autoritățile trebuie să ia măsuri ca astfel de situații să nu se mai repete! Mai ales că nu sunt tocmai nevinovate de ceea ce se întâmplă acum în piață!
Deși s-a vorbit în special pentru sectorul bancar, în România, paradoxal, ”too big to fail” (n.r. – prea mare pentru a eșua) se aplică în sectorul energetic.
„Too big to fail” reprezintă o companie sau un sector economic considerate a fi atât de adânc înrădăcinate, atât de interconectate într-o economie încât eșecul lor ar fi dezastruos pentru întreaga economie și, prin urmare, trebuie să fie susținute, salvate de guverne atunci când se confruntă cu spectrul falimentului. Este, de altfel, ceea ce s-a întâmplat în 2007 – 2008 în SUA cu băncile de pe Wall Street sau cu producătorii auto, salvați de Administrația Bush pentru a preveni un dezastru economic.
De altfel, Ben Bernanke, cel care a condus Federal Reserve (n.r. – Rezerva Federală, Banca Națională a SUA) în timpul crizei din 2007 – 2009, spunea despre ”too big to fail” că „o firmă prea mare pentru a eșua este una a cărei dimensiune, complexitate, interconectare și funcții critice sunt de așa natură încât, în cazul în care firma intră în mod neașteptat în lichidare, restul sistemului financiar și economia s-ar confrunta cu consecințe adverse grave. Guvernele oferă sprijin firmelor prea mari pentru a eșua într-o criză nu din favoritism sau preocupare specială pentru conducerea, proprietarii sau creditorii firmei, ci pentru că recunosc că urmările pentru economie, dacă ar permite un eșec dezordonat, depășesc cu mult costurile de evitare a eșecului. Mijloacele comune de evitare a eșecului includ facilitarea unei fuziuni, acordarea de credite sau injectarea de capital guvernamental, toate acestea protejând cel puțin unii creditori, care, altfel, ar fi suferit pierderi”.
În România, furnizorul de energie electrică Getica 95 Com, companie cu capital integral românesc, deține, potrivit ultimului raport al ANRE, o cotă de 12,15% din piața concurențială. O eșuare a Getica ar transfera mare parte dintre consumatorii săi către furnizorul de ultimă instanță desemnat de ANRE pentru luna iunie, adică Tinmar Energy, cel de-al doilea mare furnizor 100% românesc, cu o cotă de piață de 7,94%. ANRE a aprobat pentru Tinmar, ca furnizor de ultimă instanță, un preț de 409 lei/MWh. Problema este că Tinmar, evident, nu are achiziționată din timp, de pe piața forward, la prețuri mai mici, energie pentru atât de mulți noi consumatori, pe care ar fi obligată să-i preia de la Getica, așa că va trebui să achiziționeze energie din piața spot. Dar, pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), sunt intervale orare în care energia s-a tranzacționat și cu 530 lei/MWh! Adică la un preț cu 30% mai mare față de cel pe care ANRE i l-a aprobat! Ceea ce ar însemna că și Tinmar ar putea intra în dificultăți, pentru că va trebui să achiziționeze energia la un preț și s-o vândă la un preț mai mic.
În final, circa 20% din piața concurențială ar putea să dispară. Cum, potrivit ultimului raport al ANRE, cel aferent lunii ianuarie 2021, s-au livrat în piață aproape 5 TWh, înseamnă că 1 TWh (adică 1 miliard de kWh!) vor avea probleme în piața concurențială. De remarcat, consumul mediu al unei gospodării este de aproximativ 150 kWh pe lună. Ceea ce s-ar putea ”traduce” că 6.600.000 de gospodării ar putea să aibă probleme!
Finalitatea este că, pe de o parte, imaginea ar fi dezastruoasă: ar arăta că, în România, piața liberă nu poate să fie o opțiune! Pe de altă parte, cei mai mari furnizori cu acționariat 100% românesc ar putea dispărea! În fine, consumatorii industriali care au încheiate contracte de livrare cu Getica și ar fi preluați de un furnizor de ultimă instanță ar avea de suferit. Următorii furnizori de ultimă instanță desemnați de ANRE pentru luna iunie, după Tinmar, sunt Electrica Furnizare – cu un preţ de 445 lei/MWh, E.ON Energie România – cu 512 lei/MWh, CEZ Vânzare – 525 lei/MWh, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, ambele companii cu preţul de 760 lei/MWh.
În condițiile în care prețul din contractele de livrare ale Getica era de aproximativ 250 – 270 lei/MWh, o creștere la 409 lei/MWh, 445 lei/MWh sau chiar 760 lei/MWh pur și simplu ar prăbuși consumatorii!
Efecte în lanț
La o eventuală eșuare a Getica, furnizorul de ultimă instanță care i-ar prelua s-ar putea confrunta cu dificultăți. Evident, dacă nu are încheiate contracte de asigurare a riscului (hedging). Va fi afectată întreaga piață, pentru că, să ”dispară” deodată 20% din furnizarea pe piața concurențială, nu are cum să fie un lucru benefic. Dimpotrivă! Va apărea o cerere suplimentară de energie în piață, ceea ce va avea ca efect majorarea prețurilor!
Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, ”îi afectează pe clienţii industriali în principal, care s-au bazat pe un contract cu firma respectivă, la anumite preţuri, pe care firma respectivă le-a negociat şi le-a promis livrarea consumatorilor industriali şi dintr-odată se găsesc că nu mai au această energie şi nu o mai pot lua din piaţă la acelaşi preţ”.
Majorarea prețului curentului electric cu minim 50%, prin preluarea consumatorilor non-casnici de către furnizorii de ultimă instanță, la prețuri de peste 400 lei/MWh, va face ca serviciile și produsele firmelor din țară să-și piardă din competitivitate. Adică produsele și serviciile lor vor deveni mai scumpe decât cele din import. Astfel, pe de o parte, la nivel național, vor scădea exporturile, iar, pe de altă parte, vor crește importurile. Astfel, va crește deficitul comercial și, în consecință, și cel al contului curent. Mai mult, din această cauză, unele firme vor putea ajunge în faliment, ceea ce va determina o creștere a șomajului, dar și o diminuare a veniturilor bugetare, concomitent cu o creștere a cheltuielilor bugetare (măcar pentru plata ajutoarelor de șomaj).
În fine, pentru a stimula, totuși, exporturile, Banca Națională a României ar putea decide să devalorizeze puternic leul, până la un curs de 5,5 sau chiar 6 lei pentru un euro. Dar, decizia aceasta i-ar afecta în primul rând pe cei cu credite în euro (populație și firme) și ar alimenta inflația (ceea ce înseamnă că vor crește toate prețurile).
Mulți dintre consumatorii Getica 95 sunt instituții ale statului, de la spitale și primării, la unități militare și Ministerul de Interne. Problema este că instituțiile statului au bugetele aprobate pe acest an. Ceea ce înseamnă că au prevăzute și cheltuielile cu energia electrică. Astfel, o creștere a prețului curentului de la 250 lei/MWh la 409 lei/MWh sau mai mult pare greu de acceptat. Potrivit legislației în vigoare, în 21 de zile se poate schimba furnizorul, ceea ce înseamnă că firmele din țară ar putea să găsescă oferte cu prețuri mai mici de 400 lei/MWh, deși mai mari decât cele inițiale, de 250 – 270 lei/MWh. Instituțiile statului nu vor putea schimba furnizorul de ultimă instanță în 21 de zile. Și aceasta pentru că, tot potrivit legislației, trebuie să organizeze licitații, adică să întocmească documentația necesară, de la caiete de sarcini, la cea necesară pentru SEAP. Astfel, se prelungește perioada cu prețuri foarte mari. Iar banii ar trebui să vină de la buget! Cum bugetul va fi, oricum, ”văduvit” de venituri, va fi foarte greu pentru Guvern să acopere sumele în plus necesare pentru plata facturilor la energia electrică pe care tot Guvernul nu le plătește!
Cum s-a ajuns aici
Vina pentru situația din prezent de pe piața de energie este, de fapt, împărțită în mod egal. Pe de o parte sunt vinovați furnizorii! Cel mai probabil, Getica nu și-a asigurat de anul trecut energia necesară pentru a-și alimenta toți consumatorii. Cel mai probabil, nici Tinmar și niciunul dintre furnizori, preferând piața spot, mizând pe prețuri care, statistic, aproape întotdeauna au fost mai mici la începutul anului față de prețurile din contractele pe termen de un an. De altfel, cota de piață a PZU a urcat la aproape 55% din consumul net prognozat, ceea ce, în opinia noastră, este exagerat de mult!
La fel de vinovați sunt și consumatorii! Pe piață funcționează 63 de furnizori cu activitate pe piața cu amănuntul, ceea ce face din piața pentru furnizare cea mai competitivă piață din sectorul energetic. Iar consumatorii cer prețuri din ce în ce mai mici, astfel că furnizorii au ajuns ”să se canibalizeze”, cu consecințe dintre cele mai nefericite, inclusiv pentru consumatori: prețurile nerealist de mici obținute de consumatori pot conduce la dispariția unor furnizori, ceea ce, în final, conduce la creșterea prețurilor exact pentru consumatori!
În fine, la fel de vinovate sunt autoritățile statului! Și aceasta din cauza legislației în vigoare! Și reprezentanții Future Energy Leaders (FEL) România, programul de tineret al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), atrag atenția cu privire la OUG 70/2020. Potrivit art. 72 al OUG 70, ”(1) Pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă. (2) Pe perioada stării de alertă, operatorii de apă, canal și salubritate asigură continuitatea furnizarea serviciilor de utilități respective, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.
Reamintim, România este, în continuare, în stare de alertă din cauza pandemiei de COVID 19.
Reprezentanții FEL România arată, într-un comunicat de presă, că asistăm la ”un fenomen periculos și imoral”, cu mai multe implicații pe termen scurt și mediu ale prevederilor OUG 70/2020. Astfel, sunt consumatori care nu achită voit facturile curente. Potrivit FEL, ”la momentul ieșirii din starea de alertă, aceștia se vor confrunta cu restanțe de plată cumulate, ceea ce îi va pune fie în imposibilitate de plată, deci deconectare imediat după ieșirea din starea de alertă, fie va determina schimbarea cu prioritate a furnizorului de energie, lăsând debite restante la vechiul furnizor. Bineînteles, se va urma calea juridică în vederea recuperării prejudiciului financiar, acțiune ce va aglomera instanțele de judecată și va afecta operațiunile financiare ale furnizorilor”.
De asemenea, sunt consumatori persoane juridice aflați în procedură de insolvență, care nu mai au nicio motivație să își respecte la termen obligațiile financiare față de furnizori. ”Riscul financiar al furnizorilor în acest segment este și așa destul de mare, iar art. 72 îi pune în situația de a pune în balanță riscul financiar care apare în urma rezilierii unilaterale a contractului de furnizare versus prejudiciul financiar provocat de neîncasarea pe perioada nelimitată de timp de la consumatorul aflat în procedură de insolvență și, eventual, faliment. Practic, furnizorul pune în balanță valoarea unei eventuale amenzi și proiecția soldului debitor al clientului”, arată reprezentanții FEL.
De asemenea, sunt furnizori care pot intra în incapacitate de plată, fiind, pe de o parte, obligați să respecte clauzele contractuale din contractele de achiziție, distribuție și transport a energiei electrice, iar, pe de altă parte, în situația de a nu încasa bani pe energia furnizată, energie care este facturată la clientul final cu toate taxele și tarifele incluse.
Mai exact, furnizorul alimentează obligat un client care nu-și plătește factura. Factura cuprinde plata energiei pentru producător, transportator, distribuitor, precum și certificatele verzi (pentru producătorii de energie regenerabilă), bonusul de cogenerare (pentru producătorii de energie electrică și termică), accizele și TVA-ul (pentru bugetul statului). Chiar dacă nu încasează niciun leu de la client, furnizorul trebuie să plătească toate aceste componente din factură. ”Altfel, furnizorul își poate pierde licența de furnizare și, automat, toți consumatorii acestuia vor intra în furnizare de ultimă instanță, ceea ce presupune costuri mai mari pentru cei din urmă, independent de voința lor”, arată, în comunicat, Georgian Albu, General Manager FEL România.
Astfel, un spital, de exemplu, nu-și plătește factura la curent pentru că nu a primit bani suficienți de la buget. Furnizorul, în schimb, trebuie să plătească energia achiziționată, transportată, distribuită etc., ba trebuie să plătească și statului accizele și TVA-ul pentru factura pe care statul nu o plătește!
De remarcat, prețul strict al energiei reprezintă aproximativ 30% dintr-o factură. Dacă ”dispar” 20% din piața concurențială, adică 1 TWh (1 milion de MWh), efortul financiar al furnizorilor ar ajunge, în prezent, la prețurile medii actuale, de 370 – 400 lei/MWh, la 370 – 400 milioane de lei doar pentru energia electrică. Dacă doar 10% dintre consumatori nu plătesc facturile, potrivit facilităților acordate prin OUG 70/2020, efortul financiar ar fi de 37 – 40 milioane lei pentru energia electrică, la care s-ar adăuga restul de 70% din factură, astfel că efortul financiar total ar crește la 123 – 133 milioane de lei. Și asta lunar! Poate că marile grupuri energetice prezente în România ar putea suporta, o perioadă, o astfel de cheltuială, dar nimeni altcineva!
Astfel, eșecul unora dintre cei mai mari furnizori din piața de energie electrică ar putea avea ca urmare restrângerea numărului furnizorilor la doar 3-4-5 mari companii! Cu toate efectele nedorite pentru piață și pentru economie!
”Dacă sunt prea mari pentru a eșua, înseamnă că sunt prea mari”
Opinia noastră este că statul trebuie să intervină! În cel mai scurt timp va trebui să ia o decizie privind Getica 95 și furnizorii de ultimă instanță. Așa cum arăta Ben Bernanke, Guvernul trebuie să ofere sprijin firmelor prea mari pentru a eșua nu din favoritism sau preocupare specială pentru conducerea, proprietarii sau creditorii firmei, ci pentru că urmările în economie, dacă ar permite un eșec, depășesc cu mult costurile de evitare a eșecului!
Pe termen mediu, autoritățile trebuie să intervină în reglementarea mai subtilă a pieței de energie. Un alt șef al Federal Reserve, Alan Greenspan, spunea despre companiile ”too big to fail” că „dacă sunt prea mari pentru a eșua, sunt prea mari”! Altminteri spus, trebuie făcut ceva să devină mai mici.
De aceea considerăm că specialiștii Consiliului Concurenței vor trebui să analizeze situația din prezent și să nu mai permită companiilor să dețină o cotă de piață atât de mare. Cota de piață maxim posibilă va trebui să fie calculată de către specialiștii instituției! Și aceasta nu este o metodă contrară economiei de piață! Poate cel mai cunoscut exemplu este cel al Standard Oil, companie înființată de John D. Rockefeller în 1870 și care, la începutul secolului XX, ajunsese să controleze 90% dintre rafinăriile Americii şi să monopolizeze sistemul de transport şi distribuție petrolieră. Încă din 1911, Curtea Supremă a SUA nu s-a sfiit să decidă dizolvarea definitivă a Standard Oil și împărțirea în 7 companii mai mici. La 110 ani de la decizia Curții Supreme americane, nu credem să fie vreun impediment ca, în România, Consiliul Concurenței să decidă o limită maximă în ceea ce privește cota pe piața energiei electrice!
