Acasă Stiri ExterneEuropa Gazele sunt un pic prea ieftine

Gazele sunt un pic prea ieftine

de GM

Cel puţin aceasta e părerea preşedintelui concernului rus de gaze Gazprom, Alexei Miller. El a respins acuzaţiile că Gazprom vinde hidrocarburi ţărilor din Europa la un preţ prea mare. Într-un interviu apărut în Süddeutsche Zeitung, preluat de ITAR-TASS şi Agerpres, el a subliniat că gazele ruseşti sunt “chiar un pic prea ieftine”.

“Preţul gazelor naturale este legat de petrol. În ultimii ani, preţul acestuia a crescut la fel ca cel al altor materii prime. Gazele noastre nu sunt scumpe, chiar aş spune că, dimpotrivă, sunt un pic prea ieftine”, a explica şeful Gazprom.

Miller consideră că preţul gazelor poate fi modificat doar din motive “grave, obiective”, cum ar fi, de exemplu, schimbări radicale intervenite pe piaţă. Acum nu există astfel de motive, a specificat el.

Consumul de gaze în Europa va creşte, prognozează şeful Gazprom, iar extracţia de hidrocarburi va evolua în jos, astfel încât piaţa de gaze are mare viitor. “Gazele naturale în următorii 20 de ani vor reprezenta sursa cu cea mai ridicată cerere. Aşa-numitele economii în tranziţie, precum şi statele industriale din regiunea Asia-Pacific sunt gata să cumpere orice cantitate de gaze disponibilă pe piaţă”, anticipează preşedintele Gazprom. De asemenea, el nu crede că Rusia ar putea pierde poziţia de lider mondial în ceea ce priveşte producţia de gaze.

Mai mult, Gazprom preconizează să vândă Europei nu doar gaze, ci şi energie electrică. La mijlocul lunii noiembrie 2011, concernul rus a achiziţionat compania germană de energie şi telecomunicaţii Envacom Service, obţinând, astfel, acces la consumatorul final de curent electric din Germania.

Potrivit lui  Miller, Gazprom este dispus în continuare să investească în construcţia de centrale electrice, în ciuda faptului că în luna decembrie discuţiile cu RWE (Germania) au fost suspendate. Cele două companii încercau să convină asupra creării unui joint-venture în domeniul producţiei de energie pe bază de cărbune şi gaze naturale în Europa de Vest, dar nu au reuşit să ajungă la un acord în această privinţă.

Reamintim, Alexsei Miller, în timpul întâlnirii cu ministrul Economiei, Ion Ariton, de la Moscova, de la sfârşitul lunii octombrie 2011, s-a arătat interesat să investească şi în producerea de electricitate în România. O idee mai veche era aceea ca Gazprom să se asocieze cu Romgaz pentru preluarea termocentralei Luduş – Iernut. De asemenea, există interesul companiei ruseşti de a prelua Electrocentrale (Elcen) Bucureşti, care, printre altele, furnizează energie termică în Bucureşti şi Constanţa.

din aceeasi categorie