Rusia îşi va dubla în acest an volumul de gaze cumpărate din Azerbaidjan, de la 1,5 miliarde de metri cubi la 3 miliarde, urmând ca anul viitor să crească în continuare. Ceea ce nu-i o veste tocmai bună: Azerbaidjanul este implicat în mai multe proiecte ce vizează livrarea de gaze naturale în Europa, dar nu se ştie ce cantitate va mai avea de vânzare.
În 2009, Gazprom şi SOCAR au semnat un contract prin care compania azeră de stat livra 0,8 miliarde metri cubi de gaze în Rusia, iar în 2011, printr-o anexă la contract, cantitatea de gaze urca la 1,5 miliarde mc. Un alt document a fost semnat acum la Soci (sudul Rusiei), de către şeful Gazprom, Aleksei Miller, şi preşedintele SOCAR, Rovgan Abdullaev, în prezenţa preşedinţilor rus, Dimitri Medvedeev, şi azer, Ilkham Aliev, prin care cantitatea de gaze vândută de azeri către Gazprom se majorează la 3 miliarde mc, a anunţat concernull rus Gazprom.
Aleksei Miller şi Rovnag Abdullaev au afirmat că întărirea cooperării dintre Gazprom şi compania azeră “răspunde intereselor strategice ale ambelor state”.
Conform comunicatului Gazprom, Azerbaijanul deţine rezerve certe de 1.500 miliarde mc de gaze.
În prezent, UE importă circa 44% din necesarul său de gaz. Importurile de gaz în Europa provin în proporţie de 41% din Rusia (24% din consumul total al Uniunii), 21% din Norvegia (15% din consumul total) şi 18% din Algeria (11% din consumul total). În 2005, gazul reprezenta circa 25% din consumul energetic al UE. În perioada 2005 – 2030, se preconizează creşterea cu 43% a consumului european de gaze. Europa va deveni dependentă de importuri pentru circa 75% din necesarul de gaze naturale.
De remarcat, securitatea energetică a Europei are în vedere nu doar asigurarea unor surse multiple de furnizori de gaze, ci şi rute alternative de tranzit, cele mai multe urmărind să traverseze zone necontrolate de Rusia.
În prezent, există numeroase proiecte de conducte, menite să asigure necesarul european de gaze naturale. Un astfel de proiect este gazoductul Nabucco, ce ar urma să aducă gaze din Azerbaidjan, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, până în Austria, unde ar urma să se conecteze la reţeaua europeană de transport al gazelor. Un alt proiect este AGRI (Azerbaidjan Georgia Romania Interconnecter), prin care vor fi aduse gaze azere pe conducte până la un terminal de lichefiere în Kulevi (port în Georgia, pe malul estic al Mării Negre, terminalul fiind deţinut de compania azeră SOCAR), care se vor încărca pe vase speciale până la un terminal de delichefiere a gazelor la Constanţa, de unde, pe conducte, vor putea ajunge oriunde în Europa. De asemenea, există proiectul AGBI, identic cu AGRI, doar că, în locul României, este Bulgaria.
Astfel, Azerbaidjanul este implicat în numeroase proiecte de livrare a gazelor spre Europa. Cum, până acum, niciunul dintre proiecte nu s-a materializat, azerii vând gazul cui pot: adică ruşilor, care, mai departe, fac ce vor cu el (de exemplu, îl exportă în Europa, dar la preţuri Gazprom). În plus, dacă azerii vor continua cu majorarea cantităţii de gaze pentru ruşi, când vor fi gata proiectele, nu va mai fi gaz “să umple conductele“. Pe de altă parte, au dreptate şi azerii: ei au gaz şi trebuie să-l vândă. Dacă europenii nu se grăbesc, îl vând cui pot (există conducte care îi leagă de Federaţia Rusă, dar nu există conducte spre Europa)! Mai mult, în ceea ce priveşte Nabucco, un proiect care trenează de circa 15 ani, au apărut deja primele semne “de oboseală“: ultimul venit în compania de proiect, concernul german RWE, a anunţat că ia în considerare renunţarea la Nabucco.
