Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica încearcă iar să își majoreze capitalul social cu 20,24 milioane lei, subiectul urmând să fie supus aprobării în Adunarea generală extraordinară a acționarilor din 11 octombrie, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).
Subiectul s-a mai aflat pe ordinea de zi și în ședința acționarilor din 19 august.
”Aprobarea de către Adunarea generală extraordinară a acționarilor a majorării capitalului social al Companiei Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, subsecvent Hotărârii AGEA nr.16/21.12.2018, prin emitere de noi acțiuni, fără primă de emisiune și cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor existenți la data de înregistrare, cu o valoare maximă de 20.248.262 lei, din care 11.883.300 lei o reprezintă valoarea determinată de expert pentru 17 terenuri pentru care au fost eliberate companiei certificate de atestare a dreptului de proprietate”, arată convocatorul.
Acțiunile noi vor fi oferite pentru subscriere la valoarea nominală, respectiv 10 lei/acțiune, fără primă de emisiune, potrivit News.ro.
Perioada în care se pot subscrie acțiuni în cadrul exercitării dreptului de preferință va fi de o lună de la data stabilită în prospect și va începe la o dată ulterioară datei de înregistrare aferentă majorării capitalului social și datei de publicare a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor.
Rata de subscriere e de 0,027623, determinată prin raportul între numărul maxim de acțiuni noi emise pentru exercitarea dreptului de preferință și numărul total de acțiuni deținute de acționari în capitalul existent.
După expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferință, toate acțiunile nesubscrise vor fi anulate.
În şedinţa AGEA Transelectrica din 21 decembrie 2018, acţionarii companiei au aprobat de principiu majorarea capitalului social.
Transelectrica a înregistrat un profit net de 30 milioane lei în primul semestru, în scădere cu 69% faţă de prima parte a anului trecut, când a realizat un rezultat pozitiv de 98 milioane lei.
Veniturile operaţionale realizate în semestrul I 2019 au înregistrat o scădere de 4% comparativ cu perioada similară a anului anterior (1,184 miliarde lei în semestrul 1 din 2019 faţă de 1,233 miliarde lei în primele şase luni din 2018), determinată în principal de veniturile operaţionale aferente activităţii zero profit (servicii tehnologice şi piaţa de echilibrare).
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de peste 38.000 MVA şi 8.834,4 kilometri de linii electrice aeriene de 100/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.
Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei.


