Acasă Stiri InterneHidro Forum internaţional de energie

Forum internaţional de energie

de GM

În perioada 24 – 26 noiembrie, Forum Invest organizează, la Bucureşti, cea de-a VI-a ediţie a Forumului International de Energie. La această ediţie şi-au anunţat participarea, printre alţii, premierul Emil Boc, ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Energiei din Georgia, Alexander Khetaguri, ministrul adjunct al Economiei din Bulgaria, Delian Dobrev, manageri şi reprezentanţi ai unor companii de stat şi private, din ţară şi străinătate.

„Sistemul energetic românesc se află într-o nouă etapă de dezvoltare, impusă de intrarea în funcţiune a marilor parcuri de energie eoliană şi de creşterea producţiei de energie din surse nucleare (construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă). În acest context, cea mai importantă provocare a următoarei perioade este instalarea capacităţilor hidroenergetice necesare pentru funcţionarea în siguranţă a grupurilor nucleare existente şi viitoare şi pentru a asigura reglajul şi serviciile în Sistemul Energetic Naţional, în condiţiile în care capacitatea eoliană va creşte de la 600 MW instalaţi, la aproximativ 2.000 MW instalaţi”, a declarat Constantin Trihenea (foto), directorul general al Hidroelectrica.

Conform acestuia, compania se află în fază avansată de constituire a societăţii de proiect pentru atragerea investitorilor în vederea construcţiei Centralei Hidroelectrice de Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpuşteşti, cu o putere instalată de 1.000 MW.

„Am urmărit cu interes dezbaterile consacrate domeniului energetic în cadrul ediţiei din acest an a „Forum Invest ENERGY” şi cred că mediul de afaceri din acest domeniu va înregistra şi celelalte două mari oportunităţi pe care Hidroelectrica încearcă să le valorifice: amenajarea în masă a potenţialului hidroenergetic pe toate căderile de apă existente, prin mobilizarea iniţiativei şi a capitalului privat; iniţierea şi derularea proiectelor de amenajare a râului Mureş şi a Dunării inferioare la Porţile de Fier II Sulina”, a mai spus Constantin Trihenea.

 

din aceeasi categorie