Instalaţiile care cad sub incidenţa Protocolului de la Kyoto şi-au făcut socotelile pentru perioada 2013-2020, iar rezultatul privind alocările de certificate de emisie cu efect de seră gratuite vor duce, cu certitudine, la creşterea preţului energiei electrice. Regulile Uniunii Europene au avut în vedere protejarea industriilor cu risc de relocare, astfel că fabricile de ciment, cele de îngrăşăminte chimice şi combinatele siderurgice pot sta liniştite, pentru că vor primi certificate gratuite. Rămâne de văzut dacă sunt şi suficiente. Cele mai lovite sunt termocentralele, care vor trebui să-şi cumpere certificatele CO2 la licitaţie.
Guvernul a aprobat Memorandumul privind transmiterea listei instalaţiilor care intră sub incidenţa schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la Comisia Europeană. Astfel, în urma inventarului făcut de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), 215 instalaţii vor primi gratuit certificate CO2, alocate gratuit conform regulilor stabilite de Comisia Europeană în Decizia 2011/278, se arată într-un comunicat de presă al MMP. Legislaţia UE prevede ca industriile cu risc de relocare, cum sunt fabricile de ciment, de îngrăşăminte chimice, de hârtie, chiar şi de zahăr, vor primi gratuit un număr însemnat de certificate. De fapt, se pare că UE a cedat în faţa presiunii reprezentanţilor acestor industrii, care au ameninţat că vor pleca, iar UE ar fi asistat la o adevărată dezindustrializare.
Pe de altă parte, termocentralele care produc energie electrică, nu şi energie termică pentru populaţie, nu pot beneficia de alocări gratuite, decât în condiţii extrem de stricte, care impun parametrii de mediu ce pot fi obţinuţi în urma unor investiţii costisitoare, cel puţin pentru instalaţiile româneşti.
Potrivit Protocolului de la Kyoto şi completat de sistemul de comercializare a acestor certificate promovat de UE, nicio instalaţie mare de ardere nu poate funcţiona fără să deţină un număr corespunzător de certificate CO2; în lipsa lor, deţinătorul va fi obligat să plătească 100 de euro pentru fiecare certificat (n.r. – un certificat reprezintă o tonă de CO2 echivalent).
Listă „separată”
Complexurile Energetice Işalniţa, Turceni şi Rovinari nu sunt cuprinse în lista deţinătorilor de instalaţii, acestea fiind şi cele mai mari termocentrale din România, cu un „necesar” de certificate de emisie foarte însemnat. De exemplu, anul trecut, numărul certificatelor confimate au ajuns la 3,4 milioane la Işalniţa, 4,79 milioane de certificate la Rovinari şi peste 5,8 milioane de certificate la Turceni. Existenţa termocentralelor este vitală, pentru că sunt singurele care pot funcţiona în condiţii deosebite, când hidrocentralele nu au destulă apă de uzinat sau turbinele eoliene stau pentru că nu bate vântul. Mai mult, în anii secetoşi, numărul certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră creşte, pentru că şi termocentralele funcţionează mai mult, şi poluează mai mult, pentru a compensa deficitul de energie hidro. Aceste termocentrale, la care se adaugă şi altele, precum cea de la Doiceşti, fac subiectul unui Plan Naţional de Investiţii în protecţia mediului, element esenţial pentru alocarea de certificate CO2 gratuite.
Lipsa acestora va avea repercusiuni grave asupra competitivităţii producţiei de energie. De exemplu, termocentrala Paroşeni a avut, în 2010, 909.456 certificate confirmate; prin alocarea preliminară pentru perioada 2013-2020, termocentrala primeşte gratuit 64.865 certificate în primul an, urmând ca numărul lor să scadă anula, până în 2020. Acelaşi tratament îl are şi RAAN, care, din 1,79 milioane certificate confirmate, va avea parte de numai 433.177 certificate gratuite în 2013. Restul necesar va proveni din cumpărarea la licitaţie.
Există şi companii câştigătoare, din rândul celor cu risc de relocare. De exemplu, cele mai multe certificate le primeşte, în prezent, combinatul siderurgic de la Galaţi. Anul trecut a poluat de 4,58 milioane de certificate, iar la alocarea prelinimară pentru 2013-2020 a primit 7,948 milioane de certificate.
Preţul energiei marcat de investiţii de mediu
Preţul energiei electrice este şi va fi grevat de costurile generate de măsurile pentru protecţia mediului. Primele sunt certificatele verzi, cu un cost maxim de 55 de euro pe certificat. În preţul plătit de consumatorii finali (populaţie şi agenţi economici) intră şi subvenţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, „se pregăteşte” achiziţia certificatelor CO2 din 2013 şi va fi completat de amortizarea investiţiilor de mediu impuse prin tratatul de aderare a României la UE (termenul final fiind 2015). În perioada 2013-2020, se preconizează ca preţul energiei să crească cu aproximativ 60 de euro/MWh, la 105 euro/MWh, în condiţiile în care, acum, preţul este de circa 45euro/MWh. De remarcat, pe lângă preţul energiei ca marfă, preţul final al electricităţii mai cuprinde tarifele de transport, furnizare, echilibrare a sistemului etc, care majorează preţul final „la lumină” cu 50% pentru companii şi 100% pentru populaţie, ceea ce „va duce” preţul final pentru populaţi la peste 200 euro/MWh în câţiva ani.
