Profitul net al transportatorului naţional de gaze Transgaz a scăzut cu 19% în primul trimestru, la 191,38 milioane lei, de la 236,6 milioane lei în perioada similară a anului trecut. De asemenea, veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții scad cu 10% față de realizările din trimestrul I 2018, până la 472,98 milioane lei.
„Veniturile au fost influențate în principal de următoriifactori: veniturile obținute din componenta volumetrică mai mici cu 26,29 milioane lei din cauza: tarifului de transport volumetric mai mic cu 0,48 lei/MWh, cu o influență negativă de 21,54 milioane lei; cantității de gaze transportate mai mică față de trimestrul I 2018 cu 1.852.922 MWh/165,55 milioane mc (mai puţin cu 4%), cu o influență negativă de 4,74 milioane lei”, arată raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Transgaz a transportat în primele trei luni o cantitate de 4,185 miliarde metri cubi gaze, în scădere cu 4%, de la 4,351 mc gaze.
Cheltuielile pentru investiții realizate la 31 martie au fost de 154,53 milioane lei.
La sfârşitul primului treimestru, volumul creanțelor restante a fost de 358,6 milioane lei, cu 58,65 milioane lei mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent.
La 31 martie, compania a vărsat la bugetul de stat suma de 124,82 milioane lei, sub formă de taxe, impozite, redevența petrolieră şi accize. De asemenea, s-a achitat bugetelor locale, fondurilor speciale și asigurărilor sociale suma de 42,91 milioane lei.


