Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea prin Ordonanţă de Urgenţă a Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, iar atribuţiile AMTB referitoare la înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public rutier local de călători în regiunea Bucuresti – Ilfov se vor exercita de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov.
Legislația de înființare a AMTB însă este nearmonizată cu legislația europeană și națională în vigoare, privind transportul public local de călători, se arată într-un proiect de OUG publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Decizia a fost luată „având în vedere necesitatea armonizării legislației de înființare și funcționare a Autorității Metropolitane de Transport București (AMTB) din subordinea Ministerului Transporturilor cu legislația europeană și națională în vigoare, privind transportul public local de călători”.
Autoritatea Metropolitană de Transport București a fost înființată în anul 2011, ca urmare a celor convenite și aprobate de Guvernul României prin Memorandum-ul tehnic de Înțelegere dintre România și Fondul Monetar Internațional, prin Ordonanța Guvernului nr. 21/2011.
„Prin corespondența menționată adresată Guvernului României, Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov au solicitat ‘urgentarea procesului de desființare a Autorității Metropolitane de Transport București din subordinea Ministerului Transporturilor’. Simultan cu inițiativele Primăriei Municipiului București și a Consiliului Județean Ilfov, de preluare a activității de transport public local, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene au avut loc întâlniri la care s-au discutat proiecte de acte normative privind transportul public local, care cuprindeau măsuri de reformare a cadrului existent, inclusiv propuneri de desființare/restructurare a AMTB”, se precizează în documentul publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Acesta subliniază că Guvernul României și-a exprimat poziția cu privire la solicitarea Primăriei Municipiului București prin aprobarea, în ședința din data de 20 decembrie 2017, a Memorandum-ului cu tema: „Măsuri propuse pentru desființarea Autorității Metropolitane de Transport București din cadrul Ministerului Transporturilor cu preluarea corespunzătoare a activităților derulate de aceasta de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov”.
De la data desființării, atribuţiile AMTB referitoare la înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public rutier local de călători în regiunea Bucureşti – Ilfov se exercită de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, structură de cooperare cu personalitate juridică și statut de utilitate publică, constituită prin asocierea autorităților administrației publice locale, potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.
De asemenea, drepturile și obligațiile ce revin AMTB prin proiectele europene în derulare se preiau și se exercită de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov.
„La data desființării AMTB, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov preia, în condițiile legii, personalul angajat al Autorității Metropolitane de Transport București, cu încadrare în numărul de posturi aprobat. Patrimoniul A.M.T.B. constituit din bunuri proprietate privată a statului, se preia de către Ministerul Transporturilor”, se menionează în document.


