Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), a semnat trei contracte de finanțare, în valoare totală de circa 93,7 milioane euro, în cadrul apelului de proiecte de tip noncompetitiv România Start Up Nation.
”Prin aceste proiecte, al căror beneficiar este Ministerul pentru Mediul de Afaceri, sprijinim întreprinderile să se dezvolte și să creeze locuri de muncă în România. Estimăm că, după finalizarea activităților, minim 2.100 microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de sprijin, fiind create si menținute minim 4.200 locuri de muncă”, a declarat Marius Nica, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene.
Activitățile finanțate, derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), cuprind selecția planurilor de afaceri depuse de antreprenori, susținerea implementării planurilor de afaceri și monitorizarea acestora în perioada de sustenabilitate.
Proiectele încurajează antreprenoriatul și ocuparea pe cont propriu, prin susținerea dezvoltării de întreprinderi cu profil non-agricol din zona urbană.
Beneficiarii finali ai finanțărilor sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici şi mijlocii (persoane juridice) cu profil non-agricol, din zonele urbane, cu mai puțin de un an de funcționare, selectate pentru finanțare din ajutorul de minimis conform metodologiei prezentate în proiect, care activează într-una dintre cele șapte regiuni de dezvoltare mai puțin dezvoltate.
Proiectele au fost selectate pentru finanțare din Programul Operațional Capital Uman (POCU). POCU stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând, astfel, investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale UE. Programul are o alocare totală de 5,085 de miliarde de euro.


