Acasă EconomieIndustrie Venituri de peste 1 miliard lei pentru aeroporturile Capitalei

Venituri de peste 1 miliard lei pentru aeroporturile Capitalei

de A
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de anul trecut.
 
Acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obținute în urma creșterii traficului aerian de pasageri, dar și a acțiunilor de eficientizare a activității aeroportuare, întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri și plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieșire din aeroport, a informat CNAB.
 
”În acest an, am realizat unul dintre proiectele de importanță majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internațional Henri Coandă București: lucrările de întreținere și reparații la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 și la căile de rulare a aeronavelor. Lucrările au totalizat o suprafață de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 și alți 27.745 mp la platforme și la căile de rulare a avioanelor”, a declarat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.
 
De asemenea, CNAB a obținut în 2017 un profit brut de 389,7 milioane lei, cu 45% mai mult față de anul trecut.
 
Compania Națională Aeroporturi București înregistrează o creștere solidă și sustenabilă, prioritatea managementului CNAB fiind asigurarea condițiilor optime pentru această dezvoltare, cu preocupare majoră pentru menținerea celor mai stricte standarde de siguranță și securitate a pasagerilor și operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală”, a precizat Bogdan Mîndrescu.
 
În luna decembrie, Compania Națională Aeroporturi București a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranță în domeniul aviației, fiind autorizată să opereze Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene.
 
Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internațional Henri Coandă București să opereze în siguranță, fără restricții, inclusiv aeronave de tip long – courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.
 
Altfel, cele două piste de decolare-aterizare, precum și terenurile aferente platformei de îmbarcare – debarcare ale Aeroportului International Henri Coandă din Otopeni, cel mai mare aeroport din România, au fost evaluate la 61,3 milioane lei, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat în dezbatere de Ministerului Transporturilor, sub autoritatea căruia se află Compania Națională Aeroporturi București, care administrează aeroportul.”Proiectul de act normativ se referă la actualizarea valorilor de inventar a unor bunuri imobile proprietate publică ale statului aflate în concesiunea CN Aeroporturi București SA, ca urmare a acţiunii de evaluare efectuată de SC Master Mapss Appraisal SRL, al cărei rezultat a fost consemnat în Raportul  de evaluare Teren și Construcții Speciale-Aeroport Henri Coandă nr. 2016244 rev. 01/30.01.2017, precum şi a Extrasului de Carte Funciară pentru informare, eliberat de către ANCPI Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buftea”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Potrivit legii, activele fixe corporale se reevaluează cel putin odată la trei ani.

”Astfel, valoarea de inventar a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, rezultată în urma reevaluări la 31.12.2016, este de 61.376.253 lei”, se menționează în document.

Terenurile respective nu sunt supuse cererilor de retrocedare, nu sunt grevare de sarcini şi nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată, subliniază autorii documentului.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

din aceeasi categorie