Acasă EconomieIndustrie Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă, resincronizat la SEN

Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă, resincronizat la SEN

de A

Unitatea 2 a centralei din Cernavodă a fost resincronizată duminică dimineaţa la Sistemul Energetic Naţional, urmând să atingă puterea nominală în aceeaşi zi, a anunțat producătorul de energie Nuclearelectrica, compania de stat care operează centrala.

Reactorul 2 a fost oprit controlat şi deconectat de la SEN joi seara pentru efectuarea unor lucrări preventive de verificare, control şi intervenţii punctuale, asupra unei serii de sisteme, „în scopul îmbunătăţirii fiabilităţii acestora în perioada de iarnă: sistemul de excitaţie a generatorului electric, calibrări,  înlocuire kit-uri calificate la mediu, sistemul mecanic al maşinii de încărcat-descărcat combustibil”.

Oficialii Nuclearelectrica spun că, potrivit normelor de securitate nucleară şi procedurile centralei, astfel de intervenţii se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită.

„Conform programului de testare a fiabilităţii echipamentelor anunţat în data de 6 decembrie 2017, la sistemele menţionate anterior, suplimentar, s-au realizat pe timpul opririi lucrări de remediere a sistemului de by-pass aferent turbinei, partea clasică a centralei. Activităţile mai sus menţionate au fost realizate în perioada opririi în condiţii de securitate nucleară, siguranţa personalului de exploatare, populaţiei şi mediului încojurător”, arată un comunicat al companiei.

Reprezentanţii Nuclearelectrica spun că producătorul de energie îşi rezervă dreptul de a-şi efectua lucrările preventive de testare, control şi remediere „în strictă conformitate cu standardele de securitate nucleară şi programele de mententanţă preventivă, comunicate ca atare către CNCAN”.

Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.

Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei). Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%. 

din aceeasi categorie