Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, are de recuperat creanțe restante de 1,1 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017, în care și-a bugetat profit zero.
În ceea ce privește instituțiile de la care CFR SA are de recuperat acele creanțe, reprezentanții companiei nu au răspuns solicitării News.ro până la momentul publicării articolului.
De asemenea, compania estimează venituri totale de 4,39 miliarde lei, un nivel egal cheltuielilor totale.
Cheltuielile pentru investiții sunt prognozate la 1,87 miliarde lei.
De asemenea, CFR SA și-a bugetat plăți restante de 58,2 milioane lei pentru sfârșitul acestui an.
CFR SA a avut în primul semestru din acest an o cifră de afaceri netă de aproape 487 milioane lei și un profit net de circa 231 milioane lei.
Compania are aproximativ 23.000 de salariați.
Pierderi la CFR Călători
De asemenea, CFR Călători estimează pentru anul în curs pierderi în valoare de 90,521 milioane de lei, potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017 al companiei, publicat luni pe site-ul Ministerului Transporturilor, faţă de un profit brut de 1,475 milioane de lei prevăzut în proiectul de buget publicat pe 30 martie 2017.
Aceste pierderi sunt generate de reducerea cu 10,02% operată la rectificarea bugetară din august 2017 a compensaţiilor ce trebuiau acordate companiei.
Potrivit instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul de HG, schimbările preconizate vizează modificarea alocaţiilor de la bugetul de stat sub forma subvenţiilor conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017.
Astfel, veniturile totale estimate de companie pentru 2017 se ridică la 2,159 miliarde de lei, faţă de 2,272 miliarde de lei prevăzute în proiectul din martie, iar cheltuielile totale sunt de aproape 2,250 miliarde de lei, comparativ cu 2,271 miliarde de lei, în martie. Subvenţiile prevăzute în proiectul iniţial se ridicau la 1,214 miliarde de lei, în timp ce în documentul actual sunt de 1,092 miliarde de lei.
Din totalul cheltuielilor, 791,835 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu personalul, din care 633 milioane de lei cheltuieli de natură salarială.
Numărul de personal prognozat la finele anului este de 13.014, iar câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială se ridică la 3.993,59 lei.
Compania are prevăzute cheltuieli pentru investiţii în valoare de 75,4 milioane de lei. Plăţile restante înregistrate de companie sunt în valoare de 119,96 milioane de lei, iar creanţele restante sunt de 60 de milioane de lei.


